Întrevederea Preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev cu liderul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, candidat pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova, înseamnă că Moscova mizează pe acest politician echilibrat şi pragmatic. În felul acesta a comentat recenta întâlnire a celor doi politicieni Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie din Rusia. În cadrul seminarului "Dialoguri transnistrene" (organizat de Asociaţia pentru Politică Externă), desfăşurat la finele săptămânii trecute pe malul Nistrului (controlat de autorităţile moldoveneşti), Trenin a subliniat că dacă pentru PCRM contează poziţia Rusiei în ce priveşte perspectiva de dezvoltare a R. Moldova, atunci deputaţii comunişti ar urma să voteze pentru M. Lupu la funcţia de şef al statului.
În opinia analistului rus, Moscova vede în persoana lui M. Lupu "un politician echilibrat, pragmatic şi de perspectivă". El a mai afirmat că Rusia aşteaptă ca R. Moldova să devină un stat previzibil şi ca să informeze Moscova despre paşii de politică externă. De asemenea, Rusia nu-şi doreşte ca R. Moldova să vorbească despre aderarea la NATO, despre unirea cu România, despre "două state, aceiaşi naţiune". Deşi Moscova nu este încântată de integrarea europeană a R. Moldova, totuşi Rusia nu va pune piedici acestui proces, consideră Trenin.
La circa o săptămână de la întrevederea Medvedev-Lupu, unul dintre deputaţii comunişti, cu pondere în fracţiune dar care nu este membru de partid, Vladimir Ţurcan, a adresat o scrisoare (aproape că deschisă) liderului PCRM, Vladimir Voronin prin care a expus "poziţia proprie, dar care este împărtăşită de un grup de deputaţi comunişti" privind necesitatea participării la alegerea şefului statului, pentru a evita alegerile parlamentare anticipate. E coincidenţă ? Cu siguranţă, pentru mulţi comunişti, inclusiv deputaţi PCRM, poziţia Rusiei este foarte importantă. Totuşi, eşecul (planificat al) alegerilor din 23 octombrie vorbeşte despre faptul că deocamdată poziţia dominantă în PCRM este de a nu vota candidatura lui M. Lupu. Timp mai este.
Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!
3 comentarii:
Oleg, era si normal ca cei de la centrul Karnegie sa faca asemenea declaratie, tinindu-se cont de relatiile speciale pe care le are Andrei Popov cu cei de la respectivul centru. Este un fel de lobby
:))) Eu as vrea sa vad un om care sa ma convinga de faptul ca intalnirea presedintelui FR cu un simplu deputat moldovean, candidat la functia de presedinte al RM, a avut alt scop.
Este alt scop. Pur si simplu lui Medvedev i-au spus ca i-l vor arata pe cel mai inalt moldovean, si el a fost curios sa-l vada.
Trimiteți un comentariu