luni, 14 septembrie 2009

Alegeri parlamentare anticipate în 2011 ?

   Cel mai probabil, actualul Parlament va fi dizolvat ca urmare a eşecului (ce urmează) în alegerea şefului statului. Vom fi siguri de aceasta în circa două luni, deşi liderul PCRM Vladimir Voronin ne convinge de pe acum că vom avea anticipate. Comuniştii lucrează pentru viitoarele alegeri anticipate, despre care majoritatea vorbesc că vor fi în 2010, pe motiv că decretul privind dizolvarea Parlamentului va fi semnat cu siguranţă în anul viitor (potrivit legislaţiei, Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată pe an, iar în 2009 deja am trecut prin această procedură). Eu pledez pentru ca alegerile parlamentare anticipate să fie organizate în 2011, concomitent cu alegerile locale generale şi cu...alegerile preşedintelui R. Moldova. Trei alegeri, un singur scrutin. Bani bugetari economisiţi, plus timp pentru ca viitorul Guvern să se concentreze asupra depăşirii situaţiei de criză social-economică. 

Cum e posibil acest lucru? Mai întâi de toate despre alegerea preşedintelui ţării, care acum se face în Parlament. Noua coaliţie majoritară poate propune un proiect de modificare a Constituţiei, astfel ca şeful statului să fie ales în mod direct, de către cetăţeni, aşa cum a fost până în 2000. Proiectul legii să fie supus unui referendum constituţional, iar rezultatul este practic decis - vot favorabil. Referendumul poate fi organizat, teoretic, prin primăvara-vara lui 2010, iar modificările să intre în vigoare în vara-toamna aceluiaşi an. 

Cât priveşte alegerile parlamentare anticipate în 2011, ele pot fi organizate fără a se abate de la norma legală. Deoarece legile moldoveneşti poţi să le interpretezi în diferite feluri, fără a da greş, vom interpreta în cele ce urmează prevederile din aliniatul 3, art. 76, Cod Electoral al R. Moldova. 

  Articolul 76. Cod electoral
Stabilirea datei alegerilor 
(1) Alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului. 
(2) Data alegerilor Parlamentului se stabileşte prin hotărîre a Parlamentului cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. 
(3) În cazul dizolvării Parlamentului, prin acelaşi decret al Preşedintelui Republicii Moldova, se stabileşte data alegerii noului Parlament. Alegerile anticipate vor avea loc în termen de cel mult 45 de zile de la data intrării în vigoare a decretului

Prin urmare, dacă viitorul preşedinte al ţării nu se alege de către actualul Parlament, Mihai Ghimpu, care exercită şi interimatul funcţiei de Şef al statului, în prima jumătate a anului 2010 semnează decretul privind dizolvarea Legislativului şi stabilirea datei alegerilor anticipate. În decret se menţionează că documentul intră în vigoare în luna aprilie 2011, iar scrutinul se desfăşoară la data X din luna mai, concomitent cu alegerile locale generale şi cu alegerile preşedintelui ţării. Data alegerii preşedintelui R. Moldova şi a alegerilor locale generale se stabileşte de către Parlament prin hotărâre. 

Pentru a evita organizarea, o dată la 4 ani, a trei alegeri într-un singur scrutin, în Constituţia modificată se poate de stabilit mandatul de preşedinte al ţării pentru 5 ani, la fel ca în România. 

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

4 comentarii:

Artur Gurău spunea...

Ca variantă de rezerva în caz că nu se alege acum preşedintele îmi pare o măsură rezonabilă, care va fi apreciată pozitiv de către întreaga societate prin evitarea unor alegeri anticipate pe care nimeni în afară de Voronin nu le vrea.

Pe de altă parte, mă tem ca Ghimpu să nu discrediteze, iar PCRM îi vor urmări fiecare pas, alianţa AIE prin declaraţii sau acţiuni individuale nechibzuite.

Unknown spunea...

Eu inteleg ca la moldoveni ideea alegerii presedintelui in mod direct de catre cetateni este foarte populara si iti dau dreptate cand zici ca in cazul unui referendum pe aceasta tema, rezultatul ar fi pro in proportie covarsitoare, dar la ce ne-ar folosi asta fara schimbari in constitutie care sa transforme regimul politic in unul prezidential?

Inteleg beneficiile electorale pentru cei ce ar initia un astfel de referendum, dar daca incercam sa gandim in perspectiva cred ca ar trebui sa mergem pe varianta schimbarilor constitutionale in sensul ajungerii la o republica parlamentara veritabila, gen Germania, Italia, etc.