marți, 13 ianuarie 2009

Proiectul Strategiei Securităţii Naţionale a R. Moldova se discută la Centrul NATO

Proiectul Strategiei Securităţii Naţionale a R. Moldova pentru 2009-2013 va fi discutat de către reprezentanţii societăţii civile în cadrul Centrului de informare NATO de la Chişinău. Proiectul a fost elaborat de un grup de lucru în conformitate cu Concepţia Securităţii Naţionale, aprobate în mai anul trecut de Parlament.
În introducerea acestui document se spune că Strategia securităţii naţionale a Republicii Moldova pe anii 2009-2013 (în continuare – Strategia), preia şi dezvoltă principiile directoare ale Concepţiei securităţii naţionale a Republicii Moldova, adoptată de Parlament prin Legea organică nr.112-XVI din 22 mai 2008, analizează ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale şi stabileşte căile şi mijloacele de asigurare a stării securităţii naţionale. În acelaşi timp, Strategia constituie un act politico-juridic pe termen mediu ce permite Guvernului să adapteze, în funcţie de evoluţiile pe plan intern şi extern, politica din domeniul securităţii naţionale, să identifice segmentele specifice ale sistemului securităţii naţionale care necesită reformare şi să determine un plan realist de implementare a reformelor.
Pornind de la prevederile Concepţiei securităţii naţionale, întregul ansamblu de acţiuni orientate spre asigurarea securităţii naţionale are la bază statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Această condiţie porneşte de la înţelegerea că, în prezent, starea securităţii naţionale a unui stat european nu mai poate fi privită în izolare. Instabilităţile şi pericolele în Europa şi la periferiile continentului afectează starea securităţii tuturor statelor europene, impunînd eforturi comune şi o cooperare internaţională consolidată. Totodată, acţiunile prevăzute de prezenta Strategie vor fi subordonate obiectivelor securităţii naţionale a Republicii Moldova, precum urmează: asigurarea şiapărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale, ordinii constituţionale, dezvoltării democratice, securităţii societăţii şi a cetăţenilor Republicii Moldova atît pe teritoriul ţării, cît şi peste hotarele ei, consolidarea statalităţii Republicii Moldova, apărarea şi promovarea valorilor naţionale.
Prezenta Strategie va servi drept bază pentru elaborarea Strategiei militare naţionale, Strategiei de informare publică pe probleme de securitate naţională, precum şi a altor strategii sectoriale în domeniul securităţii naţionale.
Prezenta Strategie ţine cont de abordarea cuprinzătoare a securităţii naţionale, caracterul multidimensional şi interdependent al acesteia, determinat atît de starea de lucruri din domeniile politic, militar şi al ordinii publice din ţară, cît şi de situaţia din sfera economică, socială, ecologică, energetică etc., în contextul statutului de neutralitate al Republicii Moldova. Astfel, Strategia evidenţiază criteriile căror trebuie să se conformeze sistemul securităţii naţionale, acestea fiind: consolidarea instituţiilor şi principiilor democratice în ţară, creşterea economică, asigurarea controlului civil asupra forţelor armate şi instituţiilor de forţă, implementarea principiului de demilitarizare a instituţiilor în stat, care nu au atribuţii la apărare, promovarea bunelor relaţii cu statele vecine, protejarea cuvenită a informaţiilor clasificate. Totodată, Strategia cuprinde acţiunile necesare în celelalte sectoare de importanţa majoră pentru securitatea naţională, precum: domeniul sănătăţii, ecologic, educaţiei şi lupta împotriva corupţiei.
Strategia, împreună cu Concepţia Securităţii Naţionale, stabilesc cadrul instituţional şi procesual adecvat ce permite autorităţilor statului să reacţioneze prompt la riscurile şi vulnerabilităţile principale cu care se confruntă societatea moldovenească.
1. CĂILE DE ASIGURARE A STĂRII DE SECURITATE NAŢIONALĂ, PRIORITĂŢILE POLITICII DE SECURITATE NAŢIONALĂ
În scopul realizării obiectivelor securităţii naţionale, Guvernul va întreprinde măsurile cuvenite pentru a asigura, de o manieră coordonată cu restul programelor şi acţiunilor la nivel naţional, implementarea politicii externe, politicii de securitate şi apărare, va consolida ordinea constituţională, securitatea publică şi securitatea domeniilor de importanţă vitală pentru stat.
Se pune în sarcina autorităţilor publice centrale evaluarea continuă a ameninţărilor şi riscurilor cu impact asupra securităţii naţionale, cu formularea propunerilor şi recomandărilor menite să actualizeze politica guvernului în domeniul securităţii naţionale. Acest proces trebuie să permită crearea condiţiilor necesare pentru planificarea pe termen scurt şi mediu, de către Guvern, a acţiunilor coordonate, care urmează a fi întreprinse în domeniile respective de către instituţiile guvernamentale. Astfel, asigurarea securităţii naţionale, perfecţionarea continuă a sistemului securităţii naţionale, prin prisma asigurării activităţii instituţiilor democratice, va constitui o sarcină primară a guvernării atît pe plan intern, cît şi extern.
Proiectul documentului poate fi citit integral aici.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Niciun comentariu: