vineri, 30 ianuarie 2009

A fost lansat site-ul dedicat alegerilor europarlamentare din vara curentă

A fost lansat pagina-web pentru alegerile europarlamentare din 4-7 iunie 2009. Versiunea română a acestui site o puteţi accesa aici.

Site-ul dedicat alegerilor europene (inclus in pagina de internet actuală a PE şi operaţional în perioada ianuarie-iunie 2009) este structurat în patru secţiuni - a se vedea mai jos. Site-ul mai include articole relevante pentru alegerile europene, elaborate de Serviciul de Presă: secţiunea Perspectiva naţională oferă informaţii de background despre alegeri, relevante din punct de vedere naţional. Teme majore trece în revistă realizările Parlamentului European în materie de legislaţie, în cursul mandatului 2004-2009. În perspectivă conţine scurte informaţii legate de dosarele ce urmează a fi adoptate de PE până la alegerile europene din iunie 2009.


27 de ţări un singur tur de scrutin: o hartă interactivă cu cele 27 de state membre, conţinând date relevante pentru fiecare ţară, inclusiv legea electorală.

De ce să votăm?: Aice veţi găsi 10 motive pentru a merge la vot, un modul special cu fotografiile şi profilurile membrilor PE şi o platformă de discuţie în care cetăţenii pot dezbate o chestiune online.

De la o legislatură la alta: Compoziţia Parlamentului European în perioada 2004-2009 (numărul deputaţilor în funcţie de naţionalitate şi apartenenţa la un grup politic), articole referitoare la subiectele majore dina ceastă perioadă, precum şi teme ce se vor afla pe agenda europarlamentarilor în mandatul legislativ 2009-2024.

O altă rubrică se referă la rezultatele alegerilor europene, dar deocamdată nu este completată, din motive lesne de înţeles.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

joi, 29 ianuarie 2009

Despre legătura politică Filat-Leancă se ştia din vara lui 2008

Evidenta pare sa indice ca se "coace" o alianta a "profesionistilor" /"tehnocratilor" Filat-Lupu-Leanca-Carpov, sprijinita de partea americana.

Propoziţia de mai sus face parte dintr-un text care a fost publicat pe acest blog în vara lui 2008 (vedeţi aici). Textul despre această intenţia a fost scris de Ionas Aurelian Rus, care, din cate ştiu, este angajat într-o structură a Departamentului de Stat al SUA (cunosc acest lucru după IP-ul persoanei date...). Tot în vara trecută am scris despre turneul lui Filat la Washington, Berlin şi Bucureşti, după care a urmat decizia de părăsire a PD şi lansare a PLD (înainte de vizita dată se cunoştea deja intenţia lui Filat de a crea un nou partid). Se pare că la acest turneu ar fi contribuit atunci şi Leancă, aderat recent la formaţiunea condusă de ex-pd-istul Filat. De altfel, uneori pe blog la mine ajungeau persoane care căutau în net cuvintele "Filat Lenca" sau "partid filat leanca". Astfel de căutări au fost pe parcursul ultimului an. Deci, despre această intenţie a lui Leancă de a se implica în politică alături de Filat cunoşteau mai multe persoane, care, se vede, se interesau activ despre aceasta.
Încă ceva. În vara anului trecut, când a apărut informaţia despre alianţa Filat-Leancă, persoane apropiate conducerii PLD scriau pe blog (nu vreau să indic nick-urile lor) că nu este adevărat faptul că Leancă s-ar implica în politică şi chiar dacă ar face-o, Diacov "va interveni pe lângă cuscrul său să-l convingă să nu o facă" (nu ştiu la ce se referea în cazul cuscrului).
Pentru mine rămâne un lucru neclar. Iurie Leancă indiscutabil reprezintă o personalitate de valoare, dar care ESTE FOARTE SLAB CUNOSCUT ALEGĂTORILOR. Intuiesc că fanii PLD îmi vor sări în cap, pentru a mă contrazice cu afirmaţii că "este foarte inteligent, bun diplomat şi extraordinar specialist cunoscut de multă lume". Este dreptul lor să se îmbete cu apă rece. Alegători în R. Moldova sunt peste 2,5 milioane şi nu doar cele câteva sute de persoane care îl cunosc bine pe Leancă. În plus, este prea puţin timp până la alegeri pentru a-l promova intens în vederea creşterii imaginii acestuia.
Dacă se cunoştea despre implicarea lui în politică, alături de PLD, încă din vara lui 2008, de ce nu i s-a creat imagine până în prezent în calitate de "expert independent"? Sau pur şi simplu "om de succes"...

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

miercuri, 28 ianuarie 2009

Serbia va depune cerere de aderare la UE în următoarele luni

Serbia va depune cererea de aderare la Uniunea Europeană pe parcursul preşedinţiei cehe a UE. Despre aceasta a anunţat, pe 25 ianuarie, vicepremierul sârb care coordonează integrarea europeană, Bozidar Djelic la întâlnirea cu vicepremeirul ceh pentru afaceri europene Alexandr Vondra. Cehia deţine preşedinţia UE în prima jumătate a anului curent. Reprezentantul Cehiei da salutat intenţia Serbiei de a îndeplini toate angajamentele pentru aderarea la UE, precizând că ţara sa susţine aderarea respectivă.
Mai jos prezint un text în engleză despre întrevederea celor doi oficiali.


On the 25th of January Serbian Deputy Prime Minister for European Integration Bozidar Djelic and Czech Deputy PM for European Affairs Alexandr Vondra had a meeting, after which Bozidar Djelic announced Serbia's intension to apply for EU membership during the Czech Presidency.
Alexandr Vondra formally accepted this information on behalf of the Czech Presidency and appreciated Serbia´s endeavours to work on fulfilling the EU membership conditions.
“We as the Presidency strongly encourage the efforts exerted by Serbia in order to obtain EU membership. Of course, certain conditions must be met. But here as well, for example as regards the cooperation with the International Criminal Tribunal, we very much appreciate the progress accomplished by Serbia”, said Vondra.
Stabilisation of the Western Balkans and their integration into the EU are among the Presidency priorities. And Serbia plays an important role in this process.
“We consider Serbia to be a gateway to stability in the Western Balkans and the key to this stability is of course EU membership”, said Vondra.
He nevertheless pointed out that Serbia still has a lot to achieve on its path towards the EU. However, Serbia’s efforts to join the EU are fully realistic if they continue to be based on hard work and a genuine interest, stated the Czech Deputy Prime Minister.
Another important topic of the talks was cooperation in the area of energy policy. Serbia was among the countries worst hit by the recent suspension of gas supplies from Russia through Ukraine and received some gas supplies from EU Member States under a rescue plan.

Alexandr Vondra informed the Serbian Deputy Prime Minister about the EU plans to boost energy security which the Czech Presidency intends to promote. “There must be room for the Balkans in these plans”, stressed Vondra.
The Czech and Serbian Deputy PMs also discussed ways of bringing economic aid to Serbia struggling with the aftermath of the financial crisis like other European countries.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Andrei Stratan: "fac parte din echipă şi vreau să rămân în ea".

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, spune că face parte "din echipă" (echipa de guvernare a partidului de guvernământ n.a.) şi ar vrea să facă parte din aceasta şi după alegerile parlamentare. În felul acesta a răspuns la întrebarea dacă se va implica în alegerile parlamentare pe listele căruiva partid. El a mai subliniat că nu a fost şi nu este membru de partid, dar în cazul în care va primi vreo ofertă în acest sens, o va examina. Totuşi, preferă ca în perioada electorală să exercite funcţia de ministru, deoarece "sunt multe lucruri importante de făcut în perspectiva de integrare europeană". Declaraţiile respective au fost făcute la prima şedinţă, de marţi, a Clubului de Presă al MAEIE.
Întrebat cu ce se va ocupa dacă nu va mai fi ministru, el a spus că Universitatea de Stat ar avea plăcerea să-l invite pentru a preda la această instituţie, precizând că nu are afaceri de care să se ocupe.
Anterior se zvonea că Andrei Stratan ar putea candida la actualele alegeri parlamentere pe listele PPCD. De altfel, întrebarea legată despre eventuala implicare în alegeri de partea unui partid a venit de la Sergiu Praporşic, redactor şef al publicaţiei "Flux".


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

marți, 27 ianuarie 2009

Alegerile parlamentare vor fi pe 5 aprilie, confirmă Biroul permanent al Parlamentului

Biroul permanent al Parlamentului, convocat astăzi în prima sa şedinţă din acest an, a decis deschiderea sesiunii de primăvară a organului legislativ suprem al ţării în ziua de luni, 2 februarie.

Membrii Biroului permanent au propus, în conformitate cu articolul 73 din Constituţie, stabilirea datei desfăşurării alegerilor noii componenţe a Parlamentului pe 5 aprilie 2009. Hotărîrea respectivă urmează a fi adoptată în cadrul primei şedinţe plenare.

Potrivit spicherului Marian LUPU, primele două şedinţe din cadrul sesiunii vor avea loc la 2 şi 3 februarie. Deputaţii urmează să adopte mai multe proiecte prioritare de ordin economic şi social. Printre acestea proiectele de legi privind măsurile de redresare a situaţiei economico-financiare a unor întreprinderi din sectorul agroalimentar, privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, proiectul Codului subsolului, hotărîrea privind aprobarea Strategiei Naţionale de Tineret pe anii 2009 – 20013, Acordul – cadru de împrumut între Guvernul Republicii Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
În conformitate cu prevederile articolului 61 din Constituţie şi articolului 76 din Codul electoral, mandatul Parlamentului de legislatura a XVI-a, ales la 6 martie 2005, va expira la 7 martie 2009.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

luni, 26 ianuarie 2009

După aderarea la Partidul Democrat, Lucinschi părăseşte funcţia de conducere a Companiei în proprietatea căreia este postul TV 7

După ce recent Chiril Lucinschi, fiul celui de-al doilea preşedinte al R. Moldova, a aderat la Partidul Democrat (informaţie despre care am scris aici, ulterior fiind confirmată de către fruntaşii formaţiunii), acum acesta a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de directori al SA "Analiticmedia-grup" (este şi acţionarul principal), acţionarul postului de televiziune TV 7, care are dreptul exclusiv de retransmitere în RM a postului rusesc "NTV". Cel mai probabil, această mişcare se face în ajunul anunţului public despre aderarea lui Lucinschi la PD (care ar putea fi marţi, 27 ianuarie), pentru a nu suspecta TV7 de partizanat politic.

Mai jos prezint un comunicat de presă în care s-a anunţat decizia de demisie a lui Lucinschi.


Postul de televiziune TV7 anunţă că, potrivit deciziei Consiliului de directori din 26 ianuarie 2009, preşedinte al Consiliului de directori al SA „Analiticmedia-grup” se desemnează Petr Ribak.
Necesitatea adoptării acestei hotărîri a apărut după ce preşedintele Consiliului de directori, Chiril Lucinschi, a depus cererea de demisie din acestă functie.
Petr Ribak este directorul Agenţiei de publicitate din Rusia “Alkasar-media”, ce aparţine companiilor “NTV-media” si “Gazprom-media”.
26.01.2009
Administraţia postului de televiziune TV7

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Ambasada Italiei la Chişinău începe eliberarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a primit o Notă verbală din partea Ambasadei Italiei la Chişinău în care se comunică următoarele:
Din data de 28 ianuarie 2009, îşi începe activitatea Serviciul Consular pentru eliberarea vizelor de către Ambasada Italiei la Chişinău cu sediul în strada Vlaicu Pârcălab, 63.
Beneficiarii care au fixat deja o întâlnire la Ambasada Italiei la Bucureşti pentru 28 ianuarie şi datele succesive sunt invitaţi să se prezinte la Oficiul Consular al Ambasadei Italiei la Chişinău din str. Vlaicu Pârcălab, n. 63 începând cu orele 8.30 la datele deja fixate. Dosarele vor fi examinate prin modalităţile indicate de către call center-ul Ambasadei Italiei la Bucureşti. Pentru informaţii ulterioare persoanele interesate pot contacta numărul de telefon 01505 al Ambasadei Italiei la Chişinău. Numărul în cauză poate fi format doar de la un telefon fix.
Beneficiarii care vor prezenta cereri pentru fixarea audienţelor începând cu 28 ianuarie 2009 o pot face prin intermediul unui call center accesibil conform următorului orar: de la 09.00 până la 13.00 şi de la 14.00 până la 17.00 la numărul de telefon 01505 care poate fi format numai de la un telefon fix. Funcţionarii consulari vor furniza informaţii utile şi vor explica modalităţile de acces la examinarea cererii de viză de către Oficiul Consular al Ambasadei Italiei la Chişinău, precum şi vor indica data de acces la Oficiu după completarea de către beneficiar a documentelor prevăzute pentru cererea de viză.
Oficiul Vize va putea fi contactat, de asemenea, la următorul număr de telefon: 201996.
Modalităţile pentru eliberarea oricărui tip de viză se articulează după cum urmează:
1. Obţinerea indicaţiilor pentru examinarea dosarului de viză.
2. Indicarea datei examinării dosarului, care va avea loc la o anumită dată şi la o oră stabilită.
3. Accesul la Oficiul Consular şi prezentarea actelor originale solicitate pentru eliberarea vizei, la data şi ora stabilită.
Ambasada Italiei la Chişinău informează, de asemenea, că:
- nu este posibil accesul la Oficiul Consular fără obţinerea preventivă din partea call center-ului a indicaţiilor privind data şi ora audienţei, din care motiv nu se recomandă ca cetăţenii să aştepte timp îndelungat în incinta Oficiului Consular;
- fiecare beneficiar va primi indicaţii precise referitoare nu numai la ziua, dar şi la ora examinării dosarului, din care motiv este oportun ca cetăţenii să ajungă la sediul Oficiului Consular doar la ora indicată;
- niciun oficiu sau altă structură de intermediere din Republica Moldova nu a fost autorizat sau împuternicit să accepte şi să examineze dosare de eliberare a vizelor pe contul Ambasadei Italiei la Chişinău. Doar persoanele direct interesate vor putea contacta call center-ul şi să se prezinte la Oficiul Consular;
- prezentarea documentaţiei solicitate nu are ca urmare obligatorie eliberarea vizei, care este subordonată examinării dosarului de către Oficiul Consular;
- achitarea cheltuielilor administrative prevăzute se va face pe contul curent al Ambasadei Italiei la Chişinău n. 225190023 la sediile autorizate ale băncii „EximBank – Gruppo Veneto Banca” dislocate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, conform modalităţilor indicate de call center. Nu este prevăzută nicio altă plată ulterioară sau vărsare de sume băneşti la personalul ataşat ghişeelor Oficiului Consular. Adresele sediilor prevăzute mai sus vor putea fi găsite şi pe pagina web a Băncii (http://www.eximbank.com/);
- pentru eventuale clarificări sau indicaţii utile beneficiarii pot să scrie la următoarea adresă de poştă electronică: italiavisa@gmail.com.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

vineri, 23 ianuarie 2009

Comisia Europeană donează Serviciului Vamal al R. Moldova un sistem de scanare cu raze roentgen în valoare de 1,6 mil. euro

Comisia Europeană livrează Serviciului Vamal al Republicii Moldova un sistem de scanare cu raze
roentgen pentru inspecţie mobilă şi screening în valoare de 1,6 milioane euro. Asistenţa este
oferită în cadrul proiectului regional 2008/ 162079: ”Livrarea Sistemelor de Scanare cu Raze
Roentgen pentru Inspecţie Mobilă şi Screening, pentru Serviciile Vamale de Stat ale Moldovei,
Belarusului şi Ucrainei.”

Sistemul de scanare cu raze roentgen este expediat de către Raspican Systems din Marea Britanie la punctul de trecere a frontierei Mamaliga-Criva, însă va fi, de asemenea, folosit şi la alte puncte.

În cadrul aceluiaşi proiect, 30 de vameşi vor trece un training care include şi un set de manuale şi programe corespunzătoare.

Sistemul de scanare cu raze roentgen va fi folosit pentru a identifica mărfurile traficate ilicit cetraversează frontiera Republicii Moldova, prin intermediul scanării încărcăturilor de la Posturile de Inspecţie Vamală.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

13 partide şi 15 instituţii media au semnat Codul de conduită în alegerile parlamentare

Partide politice şi instituţii mass-media au semnat vineri, 23 ianuarie 2009, în cadrul unei şedinţe special organizate de către Comisia Electorală Centrală (CEC), Codul de conduită privind desfăşurarea şi reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare 2009.

La eveniment au fost invitaţi preşedinţii partidelor politice şi conducătorii instituţiilor mass-media din ţară. Documentul a fost semnat de către 13 partide politice (PP) (în ordinea în care au semnat: PP „Alianţa MOLDOVA NOASTRĂ, Partidul Republican din Moldova, PP Partidul Ecologist „Alianţa Verde” din Moldova, Partidul Dezvoltării Spirituale „MOLDOVA UNITĂ”, Partidul Social Democrat, Partidul Politic Partidul Liberal Democrat din Moldova, PP Partidul Democrat din Moldova, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, PP Partidul Socialiştilor din Republica Moldova „Patria-Родина”, Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa-Надежда”, PP Partidul Liberal, PP Partidul „Uniunea Centristă din Moldova”, Partidul Popular Creştin Democrat) şi 15 instituţii de informare în masă (în ordinea în care au semnat: Radio Noroc, Radio Moldova, Moldavskie vedomosti, Radio NOVA, Radio FRESH FM, postul de televiziune EURO TV, Agenţia de presă BASA-press, Agenţia de presă Info-Prim Neo, postul de televiziune PRO TV, postul de radio PRO FM, postul de radio „Radio 7”, postul de radio MEGAPOLIS FM, postul de televiziune Moldova 1, postul de televiziune N4 TV, postul de televiziune Elita TV, Rezina)

Codul de conduită intră în vigoare pentru fiecare semnatar din momentul semnării lui şi este valabil pînă în ziua în care rezultatele finale ale alegerilor vor fi confirmate de către organele competente.

Amintim că Codul de conduită este o convenţie încheiată între concurenţii electorali şi reprezentanţii mass-media privind modul de desfăşurare şi de reflectare a campaniei electorale care exclude lezarea demnităţii şi imaginii concurenţilor electorali. Conform prevederilor Codului electoral, CEC asigură semnarea de către partide, alte organizaţii social-politice şi reprezentanţii mass-media a Codului de conduită pînă la începerea campaniei electorale

Sursa: CEC

Este un progres semnificativ comparativ cu anul 2007, când acest Cod de conduită a fost semnat de 7 formaţiuni politice şi NICIO instituţie media. Cultura politică, încet-încet, creşte şi la noi.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

joi, 22 ianuarie 2009

La întrevederea miniştrilor de externe ai R. Moldova şi României nu s-a pomenit despre deschiderea noilor consulate româneşti la Bălţi şi Cahul

Astăzi, 22 ianuarie 2009, a sosit în vizită de lucru la Chişinău dl Cristian Diaconescu, Ministrul Afacerilor Externe al României. Vizita a început cu o întrevedere tete-a-tete a oaspetelui cu dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, după care întîlnirea a continuat în format extins cu participarea membrilor delegaţiilor oficiale.

Salutând prezenţa omologului său român la Chişinău, Ministrul s-a referit la evoluţiile cooperării bilaterale în diverse domenii şi a opinat că Republica Moldova şi România trebuie să aprofundeze acest dialog pentru succesele comune ale celor două state. A fost accentuată cooperarea pe dimensiunea europeană, care oferă posibilităţi vaste în implementarea unor proiecte importante pentru ambele state. În acest context, a fost exprimată doleanţa de a lansa noi proiecte de cooperare transfrontalieră, dar, totodată, şi de a le finaliza pe cele începute anterior, inaugurarea punctului de trecere a frontierei Lipcani-Rădăuţi fiind doar unul dintre ele. La compartimentul integrare europeană, Andrei Stratan a făcut o trecere în revistă a evoluţiilor recente ale relaţiilor ţării noastre cu UE şi a expus viziunea părţii moldoveneşti privind natura viitorului cadru al cooperării RM-UE. „În opinia noastră, nu există nici un impediment serios pentru consolidarea relaţiilor şi apropierea între Republica Moldova şi România”,- a subliniat şeful diplomaţiei moldoveneşti. Cu titlu special, el a menţionat succesele înregistrate în domeniul cooperării comercial-economice, remarcînd că acestea sunt ca un barometru care indică asupra prezentului sigur şi al perspectivelor relaţiilor moldo-române.

Cristian Diaconescu a ţinut să remarce că aceasta este prima vizită a sa peste hotare în calitate de proaspăt Ministru de Externe după formarea noului Guvern român, ceea ce vorbeşte despre locul pe care îl ocupă Republica Moldova în politica externă a României. Ministrul a constatat cu satisfacţie consistenţa cooperării bilaterale în diverse domenii, oprindu-se mai detaliat la procesul de integrare europeană a ţării noastre şi la sprijinul pe care România ar putea să-l acorde în această direcţie. În opinia sa, Republica Moldova este cel mai avansat stat din regiune printre aspiranţii la spaţiul comunitar şi partea română se pronunţă univoc pentru un asemenea statut al relaţiilor Moldovei cu UE care să corespundă pe deplin acestei realităţi. În acelaşi context tematic, dl Cristian Diaconescu a ţinut să felicite partea moldovenească „pentru prestaţia exemplară şi politica înţeleaptă” cu care Republica Moldova a exercitat preşedinţia în exerciţiu la cele cinci aranjamente regionale, subliniind că aceasta constituie o experienţă foarte preţioasă în procesul de integrare europeană.

Interlocutorii au abordat şi problema consolidării cadrului juridic al relaţiilor bilaterale subliniind gradul avansat în elaborarea documentelor definitorii. Cu referire la elementele care urmează a fi convenite, părţile şi-au exprimat determinarea de a găsi soluţii care să ţină cont de interesele fiecărui stat.

Sursa: MAEIE


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

miercuri, 21 ianuarie 2009

Comisia Europeană prognozează o recesiune în UE în 2009, creşterea şomajului şi scăderea inflaţiei

Comisia Europeană a prezentat, ieri, prognozele economice referitoare la anii 2009-2010. În raport se spune că recesiunea înregistrată în UE în ultimele trei luni ale anului trecut, cu 0,2%, va continua şi în 2009. Economia europeană ar putea să-şi revină abia spre sfârşitul lui 2009. Din cauza recesiunii economice, se aşteaptă ca locurile de muncă să scadă cu 3,5 milioane unităţi, atingând cifra de 8,75% în UE şi 9,25% în Zona Euro. Şomajul va creşte şi pe parcursul lui 2010. Cum va afecta aceasta muncitorii moldoveni din UE?
O noutate pozitivă e reducerea inflaţiei. Astfel, se presupune ca rata de inflaţie în 2009 să constituie în UE 1,2%, comparativ cu 3,7% în 2008, iar în 2010, de circa 2%.

Mai jos prezint rezumatul raportului Comisiei Europene în limba engleză.


On the 20th of January the European Commission presented its interim forecasts for 2009-2010 anticipating that slowdown sharpens but growth will come back before the end of 2009.
Global economy in recession this year
For 2009 as a whole, world GDP growth is projected to slow down to 0.5% (from 3.3% in 2008 and the exceptionally strong 5% average in 2004-2007). Starting in the second half of 2009, global growth is expected to rise gradually but moderately as the financial market situation improves. Overall, global GDP growth is expected to be around 2.75% in 2010.
EU economy also hit hard
In the third quarter of 2008 GDP fell by 0.2% in both the euro area and the EU. This implies that the euro area entered its first technical recession as GDP contracted for the second consecutive quarter. Following the further slump in survey data across sectors and countries and the marked deterioration in other leading indicators during the fourth quarter, the outlook is for a continued fall in GDP throughout the first half of this year.
Unemployment and deficits on the rise
The labour market situation started to worsen in most Member States in 2008. Reacting with a certain lag to changes in GDP growth, employment growth is expected to turn negative this year, with EU employment falling by 3.5 million jobs. As a result, the unemployment rate is expected to increase to 8.75% in the EU in 2009 (and 9.25% in the euro area), with a further increase in 2010.

Inflation set to fall rapidly
Inflationary pressures are abating rapidly. The fierce upsurge in commodity prices that drove inflation to a peak in the summer of 2008 has since been abruptly reversed, amid a rapid weakening in growth prospects for the EU and the global economy as well as deteriorating labour markets. These elements set the stage for a significant downward revision to the inflation outlook compared to the autumn projection. Consumer-price inflation is now expected to fall from 3.7% in 2008 in the EU (3.3% in the euro area) to 1.2% in 2009 (1.0% in the euro area) and just below 2% in 2010 in both regions.
Substantial uncertainties at the current juncture
This forecast is again surrounded by exceptional uncertainty as the world economy faces its worst crisis since World War II. Risks to the growth outlook are balanced. To the downside, we need to consider the impact of the financial crisis (including on the housing sector) and the severity of the negative feedback loop between the financial and real sectors of the economy. On the other hand, growth could be stronger than expected if inter alia the fiscal packages restore confidence among investors and consumers more swiftly than assumed. Risks to the inflation outlook also appear balanced, following developments in commodity prices and the deterioration of economic prospects globally.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

marți, 20 ianuarie 2009

Un interviu pentru Radio Lynx (Bucureşti) despre viitoarele alegeri parlamentare

Ascultaţi aici înregistrarea unui interviu pe care l-am dat, săptămâna trecută, postului de radio Lynx (pe care îl găsiţi aici) (de la Bucureşti) despre viitoarele alegeri parlamentare din R. Moldova. Jurnalista, Mihaela Onofrei a scos în prim plan ideea că Marian Lupu ar putea fi următorul preşedinte al R. Moldova, deşi eu am evidenţiat că această versiune este cea mai vehiculată în sondajele de opinie publică.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

duminică, 18 ianuarie 2009

Uniunea Centristă difuzează comunicate de presă din numele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Moldova




Aţi mai văzut ca o formaţiune politică să fie pe post de "Serviciu de relaţii cu presa" pentru un ONG? Am primit ieri un comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Moldova, preşedintele căreia este ex-premierul Vasile Tarlev, de pe adresa electronică a ...Uniunii Centriste, conduse de acelaşi Va.Ta. (ucmoldova@gmail.com ). Curiozitatea e şi mai mare că acest lucru se întâmplă pe fundalul dezminţirilor făcute de Va.Ta. privind neimplicarea ANPM în acţiuni politice, după ce mai mulţi membri ai acestei asociaţii au cerut demisia acestuia anume pe motiv că utilizează ONG-ul în scop politic. Este o greşeală mare din partea consilierilor de imagine ai lui Va.Ta. care au decis să expedieze comunicatul ANPD de pe adresa electronică a UCM. Mai jos reproduc comunicatul Asociaţiei.
Lipsa numerelor dintre ghilimele nu este o omisiune de-a mea. Ele lipsesc (nu cunosc motivele) din comunicat. Comunicatul este autentic deoarece este prezent şi pe pagina personală a lui Va.Ta.


PS De altfel, m-a amuzat şi altceva. Pe pagina web a UCM este un sondaj cu întrebarea: "Cum va pare versiunea noua a saitului?" . Am încercat să mai caut o dată în plus în DEX să mă asigur dacă nu a apărut noţiunea dată în limba română şi...nu am găsit. Poate ediţia mea a DEX-ului este învechită?! :))

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ А PRODUCĂTORILOR
DIN MOLDOVA
Национальная ассоциация
товаропроизводителей Молдовы
str.31 august 1989, nr.129, mun.Chişinău,
Republica Moldova, MD-2012
tel. (+373 22) 22 10 83, fax: (+373 22) 23 82 96
e-mail: anpm@mail.md

Nr.
din «»

2009
La nr. din «»

2009




Comunicat de presa

16.01.2009

Vasile Tarlev este in continuare presedinte al Asociatiei Nationale a Producatorilor din Moldova.

Decizia respectiva a fost luata in cadrul Conferintei extraordinare a Asociatiei Nationale a Producatorilor din Moldova care a fost convocata la initiativa unui grup de agenti economici, membri ai ANPM.
In cadrul Conferintei, grupul de intiativa a inaintat propunerea de a include in ordinea de zi chestiunea cu privire la realegerea organelor de conducere a Asociatiei si a presedintelui acesteia.
Cu majoritatea absoluta a voturilor membrilor asociatiei, propunerea respectiva a fost respinsa.
In cuvintul sau de incheiere, Vasile Tarlev a chemat membrii Asociatiei la o conlucrare eficienta, dind asigurari ca nu urmareste si nu va intrepride actiuni de atragere a organizatiei in jocuri politice.
Un grup de membri ai asociatiei - agenti economici cu capital majoritar de stat, au lansat la 24 noiembrie initiativa de a convoca Conferinta extraordinara a Asociatiei Nationale a Producatorilor din Moldova in scopul realegerii conducerii organizatiei, inclusiv a presedintelui acesteia, Dl Vasile Tarlev, deoarece considera incompatibila functia de presedinte a organizatiei cu cea de lider de partid.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

miercuri, 14 ianuarie 2009

Alegerile parlamentare se vor desfăşura pe 5 aprilie

Viitoarele alegeri parlamentare se vor desfăşura pe 5 aprilie. Parlamentul urmează să stabilească această dată la o şedinţă extraordinară care va fi convocată pe 2 februarie. Informaţia deocamdată nu este oficială, dar a fost confirmată din două surse independente una de alta.

Judecânt în baza rezultatelor alegerilor locale generale din 2007 şi a sondajelor de opinie publică din 2008, putem admite că viitorul parlament va fi compus din cel puţin trei formaţiuni. În prezent cred că evident vor trece în Legislativ două partide: PCRM şi AMN. Şanse clare de a accede în parlament mai au PL şi PLD. Alte trei formaţiuni: PD, UCM şi PSD au şanse 50 la 50% să fie în noua componenţă. Deşi cu şanse ceva mai reduse, nu exclud că PPCD va fi prezent şi în viitorul legislativ.

Cât priveşte activitatea partidelor în ajun de alegeri, atest o pasivitate şi o slabă campanie de comunicare la majorităţii formaţiunilor de opoziţie. Poziţionarea acestora, cu anumite excepţii, este prost realizată. Sub orice critici este activatea UCM-ului lui Tarlev, dar şi pasivitatea PSD-ului, parţial şi a PD-ului.

De la distanţa de aproape trei luni până la scrutin pot spune că viitorul Parlament nu va aduce schimbări importante. PCRM îşi va păstra aşa-numitul "pachet de control", format din cel puţin 41 de mandate. Formaţiunea care va avea cel puţin 41 de mandate va putea influenţa alegerea preşedintelui ţării. Schimbarea cea mai importantă ar putea fi în modul de negociere şi alegere a şefului statului, respectiv, de numire a candidaturii premierului şi de desemnare a componenţei Guvernului. Cred că se va negocia aceste candidaturi "în pachet". Un nou "4 aprilie" este aproape inevitabil.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Parteneriatul Estic - prioritatea preşedinţiei Cehe a Uniunii Europene

În cadrul dezbaterii prioritară din 14 ianuarie 2009, premierul ceh, Mirek Topolanek, a prezentat în faţa Parlamentului European priorităţile preşedinţiei cehe, care se află sub motto-ul "Europa fără frontiere" şi "Economie, Energie şi Europa în lume." Subiecte precum situaţia din Gaza, criza privind furnizarea de gaze de către Rusia, criza economică şi Tratatul de la Lisabona au fost dezbătute în plen.

Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, a trecut în revistă transformarea Republicii Cehe de la comunism la calitatea de stat membru al Uniunii Europene. El a subliniat că Republica Cehă este al doilea stat membru care asigură preşedinţia UE, după Slovenia, dintre statele care au aderat în 2004. Preşedintele al-a asigurat pe premierul ceh de sprijinul Parlamentului European.

Prim-ministrul Republicii Cehe, Mirek Topolanek, a menţionat că preşedinţia cehă a UE are loc într-un an importat din mai multe puncte de vedere: în 2009 se împlinesc cinci ani de la cea mai mare rundă de extindere a UE şi 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier. În urmă cu 30 ani au avut loc primele alegeri pentru Parlamentului European. De asemenea, în acest an se marchează 60 ani de la înfiinţarea NATO. Anul curent prezintă si anumite provocări pentru Uniune şi anume rezolvarea chestiunilor instituţionale şi recentele dezvoltări pe scena internaţională precum escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu şi problematica securităţii energetice.

Motto-ul preşedinţiei cehe "Europa fără frontiere" poate fi completat cu subtitlu "O Europă a regulilor." Această viziune dobândeşte o nouă importanţă luând în considerare situaţia politică şi economică actuală.

În ceea ce priveşte barierele interne din carul UE, premierul ceh a declarat că preşedinţia actuală are ca prioritate înlăturarea ultimelor obstacole în vederea exercitării depline a celor patru libertăţi fundamentale. "Eliminarea barierelor interne merge mână în mână cu protecţia împotriva activităţilor ilegale care pot periclita siguranţa şi interesele europenilor", a subliniat demnitarul ceh, referindu-se în special la domenii precum proprietatea intelectuală şi migraţia ilegală.

Mirek Topolanek a ţinut să sublinieze realizările deja obţinute de către preşedinţia cehă în cele două săptămâni de la preluarea acesteia: rezolvarea problemei complicate cu furnizarea de gaze de către Rusia prin negocierea unui acord între ambele părţi şi conducerea unei delegaţii în Orientul Mijlociu.


Economie, Energie şi Europa în lume (3 E)
Economie
Preşedinţia cehă se va angaja pentru implementarea concluziilor înscrise în Declaraţia summit-ului G20 din noiembrie 2008 şi a concluziilor Consiliului European din decembrie 2008. Condiţia principală este prevenirea reglementării excesive, evitarea protecţionismului şi revizuirea cadrului legislativ existent.

În perioada următoare implementarea Planului European de Redresare Economică va fi prioritară, preşedinţia exprimându-se pentru includerea planului în cadrul Strategiei Lisabona.

Pe lângă utilizarea instrumentelor pe termen scurt menite să revigoreze economiile europene, trebuie avute în vedre şi reformele structurale, un exemplu important fiind reforma Politicii Agricole Comune (PAC): crearea unor condiţii egale pentru toate statele membre UE în ceea ce priveşte plăţile directe şi înlăturarea disparităţilor istorice, respectând în acelaşi timp diversitatea agriculturilor din fiecare stat membru.

În domeniul comerţului internaţional, preşedinţia se va concentra asupra revigorării negocierilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, acordându-e o importanţă deosebită încheieri cu succes a Agendei de Dezvoltare de la Doha.


Energie
Potrivit premierului ceh, preşedinţia va continua eforturile pentru asigurarea de energie sigură, competitivă şi durabilă pentru Europa. În domeniul securităţii energetice, au fost identificate trei aspecte prioritare:
finalizarea celei de-a doua analize strategice a situaţiei energetice;
completarea directivei privind menţinerea de stocuri minime de ţiţei şi/sau produse petroliere (o creştere de la 90zile la 120 zile);
revizuirea Reţelelor Transeuropene de Energie (RTE / TENs-E);
îmbunătăţirea infrastructurii pe teritoriile statelor membre, inclusiv conecţiunile transfrontaliere.

Diversificarea aprovizionării cu energie şi a rutelor de transport, inclusiv construirea gazoductului Nabucco sunt chestiuni de importanţă majoră. În egală măsură, trebuie depuse eforturi pentru diversificarea mix-ului energetic, inclusiv "reabilitarea atomului şi investiţii în noi tehnologii.", a mai declarat premierul ceh.

Un exemplu pentru asigurarea în practică a securităţii energetice este acordul asupra creării unui mecanism de monitorizare pentru transportul de gaz natural din Rusia, obiectivul fiind restabilirea încrederii între Federaţia Rusă şi Ucraina.


În domeniul Pieţii Interne, sunt necesare eforturi pentru o coordonare mai eficientă a operatorilor sistemelor de transport, în vederea creării unei pieţei interne a electricităţii. Ca prioritate legislativă este menţionată concluderea celui de-al treilea pachet privind piaţa internă a energie, şi revizuirea a două directive şi a două regulamente, a căror obiectiv este liberalizarea pieţei electricităţi şi a gazelor.

Europa pe scena internaţională
Escaladarea tensiunilor dintre Israel şi Hamas solicită nu numai o abordare activă din partea UE, cu şi o coordonare cu cei mai importanţi actori globali şi regionali. pacea este doar posibilă dacă Palestina va fi un stat funcţional, de sine stătător care are capacitatea de a garanta statul de drept şi securitatea statelor învecinate.

Prioritatea preşedinţiei va continua să fie Parteneriatul Estic. Criza georgiană a reliefat importanţa deţinerii unei strategii UE pentru această regiune. "Dimensiunea estică a Politicii Europene de Vecinătate, sub forma unei cooperări consolidate cu ţările din regiune, în special Ucraina, precum şi cu statele din Caucaz şi regiunea caspică are nu numai o importanţă morală, ci şi una practică.

Având în vedere că Europa nu poate să îşi exercite în mod eficient rolul de actor global fără existenţa unei
relaţii transatlantice solide, preşedinţia cehă se va concentra asupra unui dialog susţinut cu Statele Unite.

Domnul Topolanek a concluzionat că cehii se află în mijlocul continentului european, unde multe influenţe converg. "Ne aflăm la răscrucea curentelor spirituale şi este misiunea noastră să mediem, în special între est şi vest."

Comisia Europeană
Cu privire la alegerile europene din iunie 2009, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barrosso, a declarat "Trebuie să le arătăm europenilor de ce vor juca un rol important prin participarea la alegerile pentru Parlamentul European."

Referindu-se la problema aprovizionării cu gaz, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barrosso, a catalogat siutaţia actuala "inacceptabilă şi incredibilă", deoarece aprovizionarea încă nu a fost iniţiată în ciuda faptului că acordul a fost semnat cu două zile în urmă. El a adăugat "Comisia doreşte să transmită un semnal clar Moscovei şi Kievului. Dacă acordul nu este respectat, Comisia va recomanda companiilor să dea în judecată furnizorii. Statelor membre li se va recomanda să identifice surse alternative. Ne vom da seama în curând dacă este vorba de o problemă tehnică sau de lipsa voinţei politice."

În ceea ce priveşte situaţia economică, chiar dacă aceasta s-a înrăutăţit, nu trebuie sa fim fatalişti, a spus preşedintele Comisiei Europene. Prioritatea absolută rămâne Planul de Redresare Economică convenit între Comisie şi Consiliu. Alocarea a 1,5% din PIB UE "va fi semnificativă, dacă aceşti bani sunt utilizaţi în mod eficient."

Vorbitori din partea grupurilor politice
Liderul grupului politic PPE-DE, Joseph Daul, consideră că temele majore cu care se confruntă preşedinţia cehă - recesiunea economică, criza furnizării cu gaze, şi Orientul Mijlociu - arată că "un front unit este singura atitudine pe care o putem adopta."

Referitor la criza gazelor, el a declarat că "nu putem accepta ca statele membre UE devin ostatice ai acestei dispute" adăugând că "avem nevoi de o politică energetică pentru a reduce dependenţa."

În ceea ce priveşte conflictul israelo-palestinian, acesta a declarat că "Europa are nevoie de un angajament strategic faţă de această regiune", întrebându-se dacă Europa este pregătită să trimită forţe militare şi mijloace financiare pentru a se ajunge la pace.

În contextul crizei economice, Joseph Daul a solicitat Comisiei şi preşedinţiei cehe să definească reguli pentru operatorii economici, subliniind necesitatea unui sistem mondial de supraveghere a pieţelor.


În numele grupului PSE, Martin Schulz a declarat că "ceea ce vom face în următoarele şase luni este decisiv pentru alegerile europene."

Recunoscând că actuala criză economică nu este "o înfrângere a capitalismului", Martin Schulz consideră că este "o înfrângere a capitaliştilor", dar, din fericire, premierul ceh a recunoscut acest fapt.

În final, liderul socialist a declarat că "suntem puternici doar dacă nu suntem divizaţi", exprimându-şi regretul faţă de punctele de vedere divergente exprimate de diferiţi lideri europeni cu privire la Gaza şi criza energetică. Tratatul de la Lisabona oferă o bună bază pentru crearea "acestui front comun."

Graham Watson, în numele grupului ALDE, a urat succes preşedinţiei cehe, declarând că "reţeta dumneavoastră fi contestată." El a solicitat terminarea "dependenţei energetice ombilicale a UE." Cu privire la redeschiderea unor reactoare nucleare în Europa de Est, Graham Watson a comparat aceste acţiuni cu "un film al fraţilor Marx."

Liderul liberal a cerut clarificări premierului ceh cu privire la amânarea de către Republica ceha a ratificării Tratatului de la Lisabona şi amplasarea scutului antirachetă pe teritoriu european.


Referitor la Gaza, acesta a declarat că va fi imposibil ca Parlamentul Europeană să cadă de acord supra unei poziţii comune dacă se încearcă atribuirea vinei.

Concluzionând, el a citat un proverb ceh, potrivit căruia trebuie să nu te protejezi cu ziduri ci cu ajutorul prietenilor, reamintind că UE "este o Uniune între prieteni egali, parteneri."

Brian Crowley (UEn, Irlanda) a declarat că trebuie stabilite relaţii mai bune între UE şi Statele Unite ale Americi. El a solicitat preşedinţiei cehe să asigure că Uniunea dispune de "o voce clară şi puternică."

El a subliniat importanţa Parteneriatului Estic în contextul interdependenţei energetice şi economice.

Monica Frassoni (Grupul Verzilor, Italia) s-a referit la situaţia din Gaza, solicitând ca UE să încerce să pună capăt bombelor. Ea a criticat programul preşedinţiei cehe, care este marcat de o viziune demodată, declarând "nu cred că sunteţi interesat de politici, legi şi instrumente sociale care să fie în interesul cetăţenilor europeni."

Referitor la imigraţie, aceasta a spus că premierul ceh priveşte imigranţii doar din punct de vedere al securităţii. Ea continuat, declarând că securitatea energetică şi solidaritatea trebuie atinse cu ajutorul unor acţiuni puternice şi concertate.

Miroslav Ransdorf (GUE/NGL, Republica Cehă) consideră că preşedinţia cehă trebuie să se concentreze asupra unei economii sociale, bazată pe inovare, ceea ce va ajuta Uniunea să găsească o cale de ieşire din criza economică. "Viitorul aparţine celora care sunt capabili de schimbări." El a declarat că "trebuie să construim o Europă care nu va mia suferi de complexe de inferioritate faţă de SUA", salutând în acelaşi timp obiectivele ambiţioase ale preşedinţiei cehe.

În numele grupului IND/DEM, Vladimír Železný, a declarat că în special presa franceză a încercat să ofere o imagine nefavorabilă şi negativă a preşedinţiei cehe, însă aceasta are obiective şi priorităţi rezonabile care îi vor garanta succesul. el a adăugat că cehii "au un preşedintele popular şi competent care se opune Tratatului de la Lisabona." El a mai spus că preşedinţia va demonstra că o ţară mică poate fi competentă care "poate organiza o preşedinţie fără un PR egoist şi isteric."

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

marți, 13 ianuarie 2009

Ambasada Italiei la Chişinău testează sistemul de perfectare a vizelor

Ambasada Italiei la Chişinău depune toate eforturile pentru a începe să presteze cât mai curând posibil servicii consulare cetăţenilor Republicii Moldova. Această declaraţie a fost făcută astăzi, 13 ianuarie, de către Stefano De Leo, Ambasadorul italian în ţara noastră, în cadrul unei întrevederi cu dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Şeful misiunii diplomatice italiene a ţinut să precizeze că la moment are loc testarea sistemului de perfectare a vizelor, care presupune simplificarea substanţială a procedurii de obţinere a acestora, inclusiv reducerea duratei de soluţionare a solicitărilor. Conform afirmaţiilor Ambasadorului, modernizarea şi lansarea mecanismului de prestare a serviciilor consulare constituie o preocupare prioritară a Ambasadei, vorbeşte despre gradul avansat al raporturilor moldo-italiene şi se află în consonanţă cu exigenţele moderne ale relaţiilor civilizate dintre state.

Stefano De Leo a afirmat că este la curent cu problemele şi inconvenientele cu care se confruntă la moment cetăţenii moldoveni, dar, totodată, speră la o înţelegere corectă a situaţiei. El a precizat că imediat după ce sistemul va trece cu succes testarea, opinia publică din Moldova va fi anunţată oficial despre începutul activităţii Consulatului italian. Până la momentul respectiv, cetăţenii Republicii Moldova pot beneficia în continuare de serviciile Ambasadei Italiei la Bucureşti.

Ambasadorul i-a înmânat Ministrului Andrei Stratan o invitaţie din partea omologului său italian Franco Frattini de a participa la o Reuniune a Miniştrilor de Externe dedicată reformei Consiliului de Securitate al ONU. Interlocutorii au împărtăşit ideea privind necesitatea reformării instituţiilor ONU din perspectiva importanţei deosebite pe care această organizaţie o are pentru consolidarea securităţii în plan internaţional şi mobilizarea eforturilor în vederea confruntării cu provocările globale.

Sursa: MAEIE

Ambasada Italiei la Chişinău a fost deschisă la finele anului trecut şi, începând cu 2 ianuarie curent, urma să elibezere vize pentru moldoveni, însă deocamdată nu face acest lucru. Sediul acesteia este în clădirea pentru oficii Skytower (vedeţi aici) din centrul Chişinăului, vizavi de sefiul principal al ULIM-ului. Astăzi, pe o pagină web a apărut o informaţie neverificată potrivit căreia Italia a renunţat la ideea deschiderii unei secţii consulare la Chişinău, deoarece ar avea probleme cu cetăţenii noştri aflaţi în Peninsula Apeninică (vedeţi aici).

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Euro împlineşte 10 ani, iar Zona Euro devine o ancoră de stabilitate

La 13 ianuarie, în cadrul unei sesiuni solemne, a avut loc ceremonia de aniversare a zece ani de la introducerea monedei euro. La acest eveniment au fost invitaţi să participe Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogroup, Joaquín Almunia, comisar european pentru afaceri economice şi monetare şi Valery Giscard d'Estaing, fost preşedinte al Franţei.

Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, a declarat că introducerea monedei unice a fost o dezvoltare logică într-o Uniune Europeană din ce în ce mai integrată, contribuind la consolidarea pieţei unice şi la simplificarea fluxurilor comerciale în cadrul Uniunii. Zona euro a devenit o ancoră de stabilitate, având în vedere ponderea economiei zonei euro, în cadrul căreia se desfăşoară cea mai mare parte a comerţului UE. Recentele evenimente au demonstrat că zona euro deţine un scut de protecţie pentru a face faţă mai bine şocurilor economice externe decât în trecut când statele membre dispuneau doar de moneda naţională.


"Crearea monedei euro nu a fost doar o decizie cu consecinţe economice şi financiare majore, ci a transmis un semnal foarte puternic, şi anume că Uniunea Europeană este capabilă de a implementa decizii majore în vederea creării unui viitor bazat pe prosperitate."

Citându-l pe fostul cancelar al Germaniei, Helmut Kohl, preşedintele Parlamentului a reliefat: "..o monedă este bineînţeles un mijloc de plată. Dar o monedă reprezintă mult mai mult decât un mijloc de plată. Ea are de a face cu identitatea culturală şi reprezintă un indicator al stabilităţii politice."

În numele PE, preşedintele Hans-Gert Pöttering a mulţumit părinţilor fondatori ai euro pentru viziunea şi angajamentul depus pentru realizarea acestui proiect european major.

Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene este de părere că "euro reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale Europei fiind o etapă decisivă în crearea unei uniuni a popoarelor europene."

Stabilitatea preţurilor reprezintă unul dintre beneficiile directe pentru cetăţeni europeni, oferind astfel o protecţia adecvată a veniturilor şi a economiilor. Moneda euro a contribuit şi la reducerea costurilor de credit, promovând investiţiile şi crearea de noi locuri de muncă. Moneda unică reprezintă un factor de dinamism pentru economia europeană, îmbunătăţind transparenţa, contribuind la creşterea schimburilor comerciale şi în general la integrarea economică şi financiară în zona euro, dar şi la nivel mondial.


Acest succes istoric nu se datorează doar liderilor politici care au iniţiat acest proces, ci şi cooperării dintre instituţiile europene. Preşedintele BCE a salutat audierile reprezentaţilor BCE în cadrul Parlamentului European, audieri menită să explice Parlamentului şi publicului larg deciziile Băncii.

Premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker, preşedinte al Eurogroup, a declarat că în ultimii 50 ani, Europa a dat dovadă de capacitatea de a formula obiective ambiţioase, deţinând spiritul şi voinţa necesară pentru a pune în practică aceste obiective.

Recunoscând succesul incontestabil al monedei unice, preşedintele Eurogroup a arătat că adevăratul test de coeziune urmează, 2009 fiind un an extrem de dificil pentru cetăţeni şi economiile din zona euro. "Guvernele trebuie să acţioneze în mod concertat pentru a gestiona criza şi a investi în reforme structurale."

Din punct de vedere extern, criza a demonstrat că este nevoie de o reformă substanţială a sistemului financiar global în vederea eliminări dezechilibrelor existente la nivel mondial în ceea ce priveşte consumul şi economiile. Acest fapt necesită însă o strânsă cooperare cu Statele Unit şi cu ţările asiatice.

Cu privire la reprezentarea la nivel internaţional a euro, domnul
Jean-Claude Juncker şi-a exprimat regretul faţă de faptul că de prea multe ori interesele naţionale domină, iar adevărata pondere a zonei euro nu se face simţită în cadrul instituţiilor internaţionale.

Joaquín Almunia, comisar european pentru afaceri economice şi monetare, a menţionat beneficiile economice a Uniunii Economice şi Monetare, subliniind că euro face parte din viaţa cotidiană a peste 330 milioane de cetăţeni europeni din 16 state membre UE.

Criza actuală reprezintă o piatră de încercare, iar efectul negativ asupra economiilor europene din zona euro ar fi fost cu mult mare fără moneda euro deoarece situaţia de volatilitate şi expunerea la atacuri speculative ar fi fot sporite iar rata dobânzilor ar fi crescut.

Oficialul european a ţinut sublinieze importanţa reputaţiei pe care Banca Centrală Europeană o deţine după 10 ani de activitate, adoptând măsurile necesare şi colaborând strâns cu alte bănci centrale. Astfel a putut fi împiedicat un "adevărat colaps financiar."

Valery Giscard d'Estaing, fost preşedinte al Franţei a declarat că "această aniversare este justificată, moneda euro fiind cea mai mare contribuţie la proiectul european de la primele alegeri pentru Parlamentul European, din 1979, prin vot direct şi universal."

Fostul demnitar francez a atras atenţia asupra faptului că nu trebuie cedat tentaţiei de a conferi monedei euro o dimensiune globală. Euro reflectă cultura europeană bazată pe respect şi stabilitate, alături de celelalte monede mondiale.

"Succesul monedei euro ar trebuie să ne dubleze curajul de a întreprinde paşii următori în crearea unei Europe unite", a concluzionat domnul Valery Giscard d'Estaing.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Proiectul Strategiei Securităţii Naţionale a R. Moldova se discută la Centrul NATO

Proiectul Strategiei Securităţii Naţionale a R. Moldova pentru 2009-2013 va fi discutat de către reprezentanţii societăţii civile în cadrul Centrului de informare NATO de la Chişinău. Proiectul a fost elaborat de un grup de lucru în conformitate cu Concepţia Securităţii Naţionale, aprobate în mai anul trecut de Parlament.
În introducerea acestui document se spune că Strategia securităţii naţionale a Republicii Moldova pe anii 2009-2013 (în continuare – Strategia), preia şi dezvoltă principiile directoare ale Concepţiei securităţii naţionale a Republicii Moldova, adoptată de Parlament prin Legea organică nr.112-XVI din 22 mai 2008, analizează ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale şi stabileşte căile şi mijloacele de asigurare a stării securităţii naţionale. În acelaşi timp, Strategia constituie un act politico-juridic pe termen mediu ce permite Guvernului să adapteze, în funcţie de evoluţiile pe plan intern şi extern, politica din domeniul securităţii naţionale, să identifice segmentele specifice ale sistemului securităţii naţionale care necesită reformare şi să determine un plan realist de implementare a reformelor.
Pornind de la prevederile Concepţiei securităţii naţionale, întregul ansamblu de acţiuni orientate spre asigurarea securităţii naţionale are la bază statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Această condiţie porneşte de la înţelegerea că, în prezent, starea securităţii naţionale a unui stat european nu mai poate fi privită în izolare. Instabilităţile şi pericolele în Europa şi la periferiile continentului afectează starea securităţii tuturor statelor europene, impunînd eforturi comune şi o cooperare internaţională consolidată. Totodată, acţiunile prevăzute de prezenta Strategie vor fi subordonate obiectivelor securităţii naţionale a Republicii Moldova, precum urmează: asigurarea şiapărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale, ordinii constituţionale, dezvoltării democratice, securităţii societăţii şi a cetăţenilor Republicii Moldova atît pe teritoriul ţării, cît şi peste hotarele ei, consolidarea statalităţii Republicii Moldova, apărarea şi promovarea valorilor naţionale.
Prezenta Strategie va servi drept bază pentru elaborarea Strategiei militare naţionale, Strategiei de informare publică pe probleme de securitate naţională, precum şi a altor strategii sectoriale în domeniul securităţii naţionale.
Prezenta Strategie ţine cont de abordarea cuprinzătoare a securităţii naţionale, caracterul multidimensional şi interdependent al acesteia, determinat atît de starea de lucruri din domeniile politic, militar şi al ordinii publice din ţară, cît şi de situaţia din sfera economică, socială, ecologică, energetică etc., în contextul statutului de neutralitate al Republicii Moldova. Astfel, Strategia evidenţiază criteriile căror trebuie să se conformeze sistemul securităţii naţionale, acestea fiind: consolidarea instituţiilor şi principiilor democratice în ţară, creşterea economică, asigurarea controlului civil asupra forţelor armate şi instituţiilor de forţă, implementarea principiului de demilitarizare a instituţiilor în stat, care nu au atribuţii la apărare, promovarea bunelor relaţii cu statele vecine, protejarea cuvenită a informaţiilor clasificate. Totodată, Strategia cuprinde acţiunile necesare în celelalte sectoare de importanţa majoră pentru securitatea naţională, precum: domeniul sănătăţii, ecologic, educaţiei şi lupta împotriva corupţiei.
Strategia, împreună cu Concepţia Securităţii Naţionale, stabilesc cadrul instituţional şi procesual adecvat ce permite autorităţilor statului să reacţioneze prompt la riscurile şi vulnerabilităţile principale cu care se confruntă societatea moldovenească.
1. CĂILE DE ASIGURARE A STĂRII DE SECURITATE NAŢIONALĂ, PRIORITĂŢILE POLITICII DE SECURITATE NAŢIONALĂ
În scopul realizării obiectivelor securităţii naţionale, Guvernul va întreprinde măsurile cuvenite pentru a asigura, de o manieră coordonată cu restul programelor şi acţiunilor la nivel naţional, implementarea politicii externe, politicii de securitate şi apărare, va consolida ordinea constituţională, securitatea publică şi securitatea domeniilor de importanţă vitală pentru stat.
Se pune în sarcina autorităţilor publice centrale evaluarea continuă a ameninţărilor şi riscurilor cu impact asupra securităţii naţionale, cu formularea propunerilor şi recomandărilor menite să actualizeze politica guvernului în domeniul securităţii naţionale. Acest proces trebuie să permită crearea condiţiilor necesare pentru planificarea pe termen scurt şi mediu, de către Guvern, a acţiunilor coordonate, care urmează a fi întreprinse în domeniile respective de către instituţiile guvernamentale. Astfel, asigurarea securităţii naţionale, perfecţionarea continuă a sistemului securităţii naţionale, prin prisma asigurării activităţii instituţiilor democratice, va constitui o sarcină primară a guvernării atît pe plan intern, cît şi extern.
Proiectul documentului poate fi citit integral aici.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

Uniunea Europeană ajută R. Moldova în legătură cu criza gazului

Comisia Europeană a activat Mecanismul comunitar de Protecţie Civilă pentru a acorda ajutor populaţiei R. Moldova în legătură cu situaţia de criză provocată de sistarea livrărilor de gaz natural. Ajutorul respectiv constă în generatoare electrice, care vor fi donate instituţiilor cu menire socială, în special spitatelor. Mai jos public informaţia în engleză despre decizia respectivă.

The European Commission has activated its Community Mechanism for Civil Protection at the request of the Republic of Moldova, to help the local population affected by the gas disruption during the ongoing dispute between Ukraine and the Russian Federation. Assistance is being provided by Austrian authorities in the form of large capacity heaters and electrical generators which will arrive today in Chisinau. The European Union's Civil Protection Mechanism was triggered at the request of the Moldovan authorities on Friday, the 9th of January 2008.
EU Civil Protection Commissioner Stavros Dimas said: "I am pleased to see Member States' react to a call for assistance from the Republic of Moldova. Austria is providing a great service to the Moldovan people affected by gas crisis during this particularly difficult winter."
The Community Civil Protection Mechanism was activated by the Republic of Moldova following an ongoing gas dispute between Russia and Ukraine which began earlier this month. The Moldovan authorities requested assistance from the Mechanism on the evening of 9 January to help its local population deal with power and heating shortages. The country, which completely relies on gas imported from Russia, has been seriously affected by the total disruption of gas supply from Russia during a particularly intense winter. More than 50,000 people have been left without gas supplies.
The Mechanism was activated on 9 January following consultations with Czech Presidency and the EC Delegation in the Republic of Moldova.
Following this request, Austria has mobilised large capacity heaters and electrical generators which are set to arrive today, in the capital Chisinau. These will be largely distributed to hospitals, orphanages and other services in greatest need. The Moldovan authorities are supported by a team of experts from Sweden, Czech Republic and France and a MIC liaison officer. Under arrangements agreed in 2007 between European Member States, the Commission will be able to co-finance the transportation of the assistance provided by Austria to the Republic of Moldova.

Background information:
The Monitoring and Information Centre (MIC) is operated by DG Environment in the European Commission. It is the operational heart of the Community Mechanism for Civil Protection. It is available on a 24/7 basis, and provides countries access to the community civil protection platform. Any country affected by a major disaster – inside or outside the EU – can launch a request for assistance through the MIC.
During emergencies the MIC plays three important roles: serving as a communications hub for the exchange of requests and offers of assistance; providing information on civil protection preparedness and response to participating states as well as a wider audience of interested stakeholders; supporting co-ordination of the provision of European assistance.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

luni, 12 ianuarie 2009

Lucinschi restabileşte relaţia cu Diacov în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare? O idilă politică în format nou...

Unul din fii ex-preşedintelui R. Moldova Petru Lucinschi, Chiril, proprietar al postului de televiziune TV 7 (care retransmite în Moldova postul rusesc NTV), a decis să se implice activ în politică pentru a participa la viitoarele alegeri parlamentare. Cel puţin aşa scrie jurnalista Elena Robu-Popa pe blogul său, precizând, din surse neverificate, că Chiril Lucinschi va adera în curând la Partidul Democrat, condus de Dumitru Diacov. Personal cred puţin în această mişcare, deşi mi se pare una destul de interesantă, care ar spori şansele PD-ului să acceadă în viitorul Legislativ.
Relaţia Lucinschi (senior) şi Diacov este una veche şi contradictorie. Mulţi observatori afirmă că Dumitru Diacov este un produs politic al lui Petru Lucinschi şi, într-o anumită măsură, au dreptate. La mijlocul deceniului trecut, Diacov a fost propulsat activ în marea politică de către Petru Lucinschi, pe atunci spicher al Parlamentului. Mai întâi, cu ajutorul lui Lucinschi Diacov devine vicespicher. În 1996, Dumitru Diacov a condus o mişcare social-politică "Rândunica", care avea menirea să susţină candidatura independentului Petru Lucinschi la funcţia de şef al statului. În 1998, cu sprijinul făţis al preşedintelui Lucinschi, Blocul pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă, condus de Diacov, intră în Parlament cu circa 20 de mandate şi devine "vioara principală" în Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, iar Diacov este ales preşedinte al Parlamentului. După circa trei ani de preşedinţie a R. Moldova a lui Lucinschi, relaţia acestuia cu Diacov se răceşte şi chiar trece în confruntare deschisă. Motivul principal (cel care a ieşit la iveală) a fost poziţia diferită a BMDP, condus de Diacov şi preşedintele Lucinschi în ce priveşte regimul de guvernare. În timp ce Lucinschi iniţiase referendum pentru modificarea Constituţiei în vederea transformării R. Moldova în republică prezidenţială, Diacov şi adepţii săi s-au opus, iar în 2000 au votat, alături de PCRM şi PPCD, pentru transformarea ţării în republică parlamentară.
Din 1999, omul principal al lui Lucinschi, în marea politică, devine Dumitru Braghiş, care în 2001, la alegerile parlamentare, a condus Mişcarea social-politică "pentru Braghiş". În 2007-2008, Petru Lucinschi a depus eforturi, din culise, pentru crearea unui pol social-democrat puternic, ca alternativă actualei conduceri a R. Moldova. Negocieri s-au purtat între PSD-ul lui Muşuc, PDS-ul lui Braghiş şi UCM-ul lui Petrache. Unii afirmă că au fost discuţii şi cu PPR-ul lui Andronic, dar şi cu PD-ul lui Diacov, dar acesta a fuzionat cu PSL-ul în acea perioadă. Ca urmare a negocierilor, s-a reuşit unificarea doar a două partide de orientare social-democrată PSD şi PDS, în baza PSD-ului. În 2008, PSD a negociat cu PD participarea în comun la alegerile parlamentare din 2009 şi chiar posibila unificare. Rezultatul a fost însă nul.
În toamna trecută, într-un interviu, Petru Lucinschi recunoaşte că simpatiile lui politice sunt mai aproape de PSD. În această situaţie, cât de reală este informaţia că fiul acestui, Chiril, va ajunge la PD?
Cât priveşte Chiril Lucinschi, eu am o părere foarte bună faţă de acesta. Consider că posedă un potenţial destul de important şi poate deveni un bun politician. Este inteligent, cumpătat, diplomatic, ştie să se poziţioneze, în caz de necesitate şi, dacă trebuie, să evite răspunsurile neplăcute. Cunoaşte foarte bine atât româna, cât şi rusa, la fel ca şi alte limbi străine (apropo, el a jucat rolul neamţului care a aterizat, în 1989, pe Piaţa Roşie, într-un film moldovenesc). Este religios şi poate să-şi exprime, în mod sincer, compasiunea faţă de cei care suferă. Aceste judecăţi le fac doar din imaginea publică a acestiua, deoarece nu am avut ocazia să-l cunosc personal. Cel mai mare minus este faptul că tatăl său este Petru Lucinschi, politicianul care a avut unul dintre cele mai mari antiratinguri din istoria R. Moldova.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

joi, 8 ianuarie 2009

Cei mai influenţi 50 de moldoveni (2008) şi Top 10 în varianta personală

Zilele acestea a văzut lumina tiparului revista "Cei mai influenţi 50 de moldoveni (2008)", editată de "Elita Media" împreună cu echipa de la Revista "VIP Magazin". Ca oricare alt top, şi acesta este unul subiectiv, dar care scoate în evidenţă câteva zeci de personalităţi politice, businessmani, oameni de cultură etc., notorii şi cu influenţă asupra diverselor procese care au loc în societatea moldovenească. În acest an, topul celor mai influenţi 50 de moldoveni a fost întocmit după trei criterii: votul pe pagina de internet a Revistei "Vip Magazin" (www.vipmagazin.md), decizia echipei redacţionale a acestei reviste şi chestionarea a 10 experţi. Printre cei 10 formatori de opinie chestionaţi în acest sens am avut onoarea să fiu şi eu. Noi am făcut doar topul pentru 10 cei mai influenţi moldoveni, cu o scurtă explicaţie a alegerii făcute (atunci când am scris argumentarea credeam că o fac pentru echipa redacţională, ca ulterior să aflu că va fi publicată). Mai jos prezint "top 10" în varianta mea (cifra dintre paranteze reprezintă locul ocupat de persoanele respective în top 50). Revista poate fi procurată în anumite gherete de presă, la un preţ de 59 de lei.

"Top 10" - varianta o.c.:

1. (1) Voronin Vladimir – datorită autorităţii şi influenţei asupra vieţii politice şi economice din ţară, precum şi graţie aflării în continuare în fruntea topului politicienilor în care societatea are cea mai mare încredere.

2. (8) ÎPS Vladimir - Biserica este, în mod tradiţional, instituţia cu cea mai mare încredere în rândul populaţiei, cu mult înaintea altor instituţii. Circa 98% din cetăţenii moldoveni se declară creştini-ortodocşi, iar Mitropolia Moldovei, condusă de ÎPS Vladimir, are circa 65% din parohiile existente în ţară. Acum biserici există practic în fiecare localitate, iar preoţii dispun de o credibilitate înaltă. Autoritatea instituţiei Bisericii se transpune asupra autorităţii ÎPS Vladimir. El poate influenţa multe decizii politice şi sociale.

3. (11) Chirtoacă Dorin – pentru creşterea semnificativă a popularităţii şi datorită funcţiei deţinute în principala localitate a ţării, în care sunt concentrate circa 60% din totalul de investiţii. Este liderul politic al opoziţiei cu cea mai mare popularitate.

4. (3) Lupu Marian – este văzut de societatea moldovenească drept principalul pretendent la fotoliul de preşedinte al R. Moldova, din 2009. Are un rating apropiat celui al şefului statului, Vladimir Voronin. Posedă calităţi de persuasiune, care au efect inclusiv asupra opoziţiei parlamentare.

5. (9) Grecianîi Zinaida, prim-ministru al RM – graţie funcţiei deţinute.

6. (19) Tcaciuc Mark - îşi păstrează influenţa personală asupra preşedintelui R. Moldova, precum şi asupra întregii guvernări. Poate influenţa instituţii mediatice importante.

7. (6) Filat Vladimir – este unul dintre politicienii care au înregistrat, pe parcursul unui an, cel mai mare salt în simpatia populaţiei. A reuşit crearea unei formaţiuni politice care, la un an de la lansare, potrivit sondajelor de opinie publică, are şanse să acceadă în viitorul parlament. Posedă un important capital financiar.

8. (4) Familia Stati - este cea mai bogată din R. Moldova şi, putem intui, are posibilitatea de a influenţa unele procese politice.

9. (17) Bălan Dan – renumele căpătat pe arena internaţională a dus la creşterea (restabilirea) popularităţii în R. Moldova, dar care, deocamdată, nu se materializează prin influenţarea anumitor procese ce au loc în ţar noastră.

10. (23) Pincevschi Alexandru - posedă o putere economico-financiară care poate avea impact asupra vieţii politico-economice din ţară.

Sunt curios să aflu un astfel de top în realizarea cititorilor acestui blog. Încercaţi să daţi cel puţin numele a trei dintre cei mai influenţi moldoveni.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

miercuri, 7 ianuarie 2009

Europarlamentarii se implică în disputa ruso-ucraineană privind furnizarea de gaz

Comisia pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European va avea o reuniune extraordinară, în data de 8 ianuarie 2008, în contextul disputei dintre Rusia şi Ucraina privind reducerea sau chiar sistarea furnizării cu gaze. La reuniune vor participa Alexei Miller, preşedintele Gazprom şi Oleh Dubyna, preşedintele Naftogaz, compania ucraineană de gaz.

Reuniunea va fi co-prezidată de Adrian Severin (PSE, România), preşedinte al delegaţiei Parlamentului European la Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-Ucraina şi Ria Oomen-Ruijten (PPE-DE, Olanda), preşedinte al delegaţiei Parlamentului European la Comitetul de Cooperare Parlamentară UE-Rusia.

La reuniune vor mai participa Constantin Cosacev, preşedinte al Comisiei pentru afaceri externe din Duma rusească, Iuri Lipatov şi preşedintele Comisiei pentru energie din Duma. Ucraina va fi reprezentată şi de
Hryhoriy Nemyria, vice-premier, Iuri Progan, ministrul energiei şi Boris Tarasiuk, preşedintele Comisiei pentru integrare europeană din parlamentul ucrainean.

"Este imperioasă rezolvarea cât mai rapidă a actualei crize, astfel încât furnizarea gazului să revină la cote normale în România şi în celelalte state europene afectate în prezent. In caz contrar, se va ajunge la grave tulburări ale vieţii cotidiene a cetăţenilor şi ale funcţionării unităţilor industriale, în condiţiile în care lumea se află deja sub presiunea crizei economico-financiare globale", a declarat eurodeputatul Adrian Severin.

După reuniune, preşedintele AFET, Jacek Saryusz-Wolski (PPE-DE, Polonia), va susţine o conferinţă de presă cu preşedinţii celor două companii energetice.

La moment Rusia a sistat integral livrarea gazului prin cele patru conducte ce tranzitează teritoriul Ucrainei.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

marți, 6 ianuarie 2009

Tiraspolul explică foarte confuz majorarea aşa-numitei "taxe de migraţie"

Şeful secţiei activitate de paşaportizare şi vize, a pretinsului minister de interne al rmn, Evgheni Viuşkov a explicat confuz triplarea aşa-numitei "taxe de migraţie", achitate de persoanele care intră pe teritoriul regiunii transnistrene pentru mai mult de 10 ore. Amintesc că, în pofida votului Sovietului Suprem de la Tiraspol şi a promisiunii liderului separatiştilor nistreni de a anula "taxa de migraţie" începând cu 1 ianuarie 2009, din prima zi a anului curent aceasta a fost practic triplată - de la aproape 8 lei, la peste 22 de lei.
Într-un interviu exclusiv pentru Agenţia "Novây Reghion" (vedeţi aici), Viuşkov spune că majorarea "taxei" se datorează creşterii nivelului de evaluare a salariului minim. Astfel, "taxa de migraţie" se calculează în mărime de 2 nivele de evaluare a salariului minim, egal cu 8,25 ruble nistrene, respectiv, "taxa" valorează 16,5 ruble nistrene, echivalantul a 22,28 lei. El spune că amenda pentru aflarea pe teritoriul regiunii transnistrene fără "înregistrarea" de la "frontieră" este în mărime de 66,3 lei.
Până în prezent nimeni nu ştia cum se calculează pretinsa "taxă migraţională", iar acum reprezentanţii administraţiei de la Tiraspol au născocit "formula".
Acelaşi Viuşkov a explicat faptul nerespectării promisiunii date pe 23 decembrie 2008 de către Igor Smirnov, privind anularea "taxei de migraţie" prin faptul că "deocamdată nu a fost dusă la capăt procedura documentală". Totodată, el a spus că despre realizarea ei se va putea de vorbit "doar după operarea modificărilor în Legea privind taxa de stat pentru persoanele care locuiesc temporar sau care intră temporar în Transnistria". Subliniez că în luna septembrie 2008, parlamentul regional a modificat legea menţionată, anulând "taxa" în cauză deoarece ea "prejudiciază imaginii Transnistriei". Acum toţi se fac că au uitat de aceasta.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

luni, 5 ianuarie 2009

Un site de la Tiraspol confirmă fărădelegile privind perceperea "taxei de migraţie" pentru intrarea pe teritoriul regiunii Transnistrene UPDATE 21.30

Portalul informaţional "Lenta pmr" (vedeţi aici) confirmă fărădelegile comise la unele "posturi vamale" de aşa-numitul "serviciu de migraţie" al regimului de la Tiraspol, care percepe ilegal taxe la intrarea în regiunea transnistreană. Portalul respectiv, care nu poate fi suspectat de simpatii faţă de Chişinău, informează că din 1 ianuarie 2009 a intrat în vigoare noile prevederi ale "legii privind taxa de stat" adoptate de Sovietul Suprem de la Tiraspol (adevărul e că respectiva "lege" nu a fost promovată, prin "decret", de "preşedintele rmn" Igor Smirnov). Potrivit respectivei "legi", cetăţenii "străini" (adică ai R. Moldova şi altor state), care intră pe teritoriul regiunii transnistrene pentru mai puţin de 3 zile, NU achită aşa-numita "taxă pentru migraţie". Însă, reporterii acestui portal de la Tiraspol au fost martorii perceperii ilegale a "taxei" în cauză. Cei de la "Lenta pmr" se arată nedumeriţi şi de faptul că "taxa" a fost triplată, de la 8 la 23 lei.
Eu am scris aici despre fărădelegea în cauză, cu care m-am confruntat chiar pe 1 ianuarie. O zi de la postarea informaţiei pe blog, Ministerul Reintegrării a emis un comunicat, prin care cere Tiraspolului să-şi îndeplinească promisiunea privind anularea "taxei de migraţie" (vedeţi aici).

UPDATE 21.30
Asociaţia Promo-Lex, organizaţie neguvernamentală care oferă asistenţă juridică gratuită persoanelor ale căror drepturi sunt încălcate în zona conflictului transnistrean, condamnă acţiunile, „unilaterale şi ilegale de percepere a taxelor pentru circulaţia persoanelor pe teritoriul regiunii transnistrene a R. Moldova”. Poziţia organizaţiei este făcută publică printr-un comunicat la care face referinţă Info-Prim Neo.
Potrivit documentului, contrar promisiunilor făcute recent de administraţia de la Tiraspol privind eliminarea taxelor de şedere în regiunea transnistreană, de la 1 ianuarie 2009, libertatea circulaţiei persoanelor în Transnistria rămâne a fi restricţionată. Mai mult, începând cu această dată, a fost anunţată majorare “taxei de migraţie” de la cca 10 lei la 22,28 lei constatându-se, astfel, agravarea situaţiei la acest capitol. Detalii citiţi aici.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Chişinăul cere Tiraspolului să respecte înţelegerea privind anularea "taxei migraţionale"

În primele zile ale lunii ianuarie, în adresa Ministerului Reintegrării au parvenit numeroase adresări din partea cetăţenilor care îşi exprimă nedumerirea în legătură cu perceperea de către structurile transnistrene a aşa-numitelor taxe de înregistrare pentru acces şi şedere în localităţile din regiune.

În rezultatul unor investigaţii pertinente la faţa locului a situaţiei create, s-a constatat că începînd cu 1 ianuarie 2009 de la cetăţenii Republicii Moldova, sunt percepute în continuare taxe, de data aceasta în mărime de 22 lei, pentru acces şi şedere în localităţile din regiune.

Avînd în vedere faptul că astfel de acţiuni contravin înţelegerilor convenite în cadrul recentei întîlniri a Preşedintelui Republicii Moldova cu liderul transnistrean cu privire la abolirea cu începere de la 1 ianuarie 2009 a perceperii oricăror taxe, fapt despre care s-a anunţat public, Ministerul Reintegrării s-a adresat structurilor respective de la Tiraspol, precum şi reprezentanţilor mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri cu solicitarea de a se întreprinde acţiuni urgente în vederea aducerii situaţiei în conformitate cu înţelegerile în cauză.


Serviciul de Presă
al Ministerului Reintegrării

3 ianuarie 2009

PS Apreciez operativitatea şi promtitudinea Ministerului Reintegrării cu care a reacţionat la noile fărădelegi ale regimului separatist. Aici puteţi să luaţi cunoştinţă cu situaţia în care s-au aflat cei care au călătorit în regiunea transnsitreană după 1 ianuarie 2009.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

vineri, 2 ianuarie 2009

În loc să anuleze taxa pentru intrarea în Transnistria, de la 1 ianuarie aceasta a fost triplată

Regimul separatist de la Tiraspol a mai făcut o "surpriză" la început de an 2009. De la 1 ianuarie 2009, în loc să fie anulată aşa-numita "taxă migraţională" achitată de cetăţenii RM (şi ai altor state, care nu domiciliază în regiunea transnistreană) la intrarea pe teritoriul raioanelor din estul ţării noastre, aceasta a fost triplată! În loc de circa 8 lei, acum cei care intră pe teritoriul regiunii Transnsitrene achită 22,28 lei. În prima zi a acestui an am avut neplăcerea să atest cât de "serios" este regimul smirnovist şi, totodată, să achit, ilegal, această taxă majorată. Toţi cei care intrau pe teritoriul Transnsitriei erau şocaţi de "noutate", fiind convinşi că din 1 ianuarie 2009 nu se mai percepe taxa respectivă, iar realitatea este "bătătoare la buzunar". Aceasta în pofida "legii" aprobate de Sovietul Suprem de la Tiraspol în septembrie 2008, prin care se anulează "taxa migraţională", deoarece "prejudiciază imaginii rmn". Pe data de 23 decembrie 2008, în cadrul întrevederii de la Tiraspol între preşedintele RM Vladimir Voronin şi liderul administraţiei transnistrene, Igor Smirnov, ultimul a promis că va anula, din 1 ianuarie 2009, "taxa migraţională". Cum s-a ajuns în acest caz la triplarea "taxei" în locul anulării?
Angajaţii aşa-numitului serviciu migraţional al Transnistriei mi-au spus că "nimeni nu a anulat taxa", precizând că "preşedintele (Smirnov) nu a semnat promulgarea legii" (aşa cum a promis două săptămâni în urmă). Acest fapt mi-a fost confirmat de surse oficiale de la Chişinău, care, totodată, s-au arătat nemulţumite de comportamentul adminsitraţiei de la Tiraspol. De asemenea, cei care percep taxa respectivă au spus că au aflat despre majorarea acesteia pe 1 ianuarie, exact în ziua în care s-a majorat, în locul lichidării. Unul dintre aceştea, destul de agresiv, a aruncat o replică (bineînţeles în rusă): "pai, Moldova cum percepe taxa de la agenţii economici transnistreni?!".

Majorarea taxei, neanunţată din timp, a creat suficiente probleme. Am fost martor unui caz când o doamnă (cel mai probabil, venită de la muncă din Rusia), avea la ea doar 10 lei pentru achitarea "taxei" (amintesc că până pe 31 decembrie, 2008, costul acesteia era de aproape 8 lei) şi ruble în bancnote de 1000. Cei de la ghişeu au refuzat să ia 1000 de ruble motivând că "nu au rest" (deşi, cu siguranţă aveau), impunând-o pe doamna în cauză să apeleze la persoane necunoscute pentru a împrumuta încă 13 lei pentru a plăti "vama".

Lucru foarte straniu e că din 1 ianuarie 2009, cei care percep "taxa migraţională" nu dau niciun document (fie şi pseudo) care ar confirma faptul că ai achitat-o. După ce completezi o fişă după modelul "cartei migraţionale" ucrainene, se decupează jumătate din ea şi ţi se oferă, fără ştampilă sau alte informaţii notate pe ea.

Potrivit informaţiilor de care dispun, există un pretins document al administraţiei de la Tiraspol care, din 1 ianuarie 2009, s-a mărit perioada aflării pe teritoriul regiunii transnistrene fără achitarea "taxei migraţionale", de la 12 ore până la 62 de ore. Nici acest "document" nu se aplică deoarece acum plătesc această taxă umilitoare toţi, indiferent de perioada aflării în regiunea transnistreană.

De menţionat că în 2007 Parlamentul local de la Tiraspol a "anulat" taxa pentru intrarea pe teritoriul regiunii transnistrene, începând cu 1 ianuarie 2008. Însă, pe 1 ianuarie 2008, cei care au intrat pe teritoriul Transnistriei au "aflat" că s-a introdus o nouă taxă şi deja se plătea nu circa 6 lei, ci aproape 8 lei.

Apelez, şi pe această cale, la Ministerul Reintegrării RM, să ia toate măsurile de rigoare pentru a convinge partea transnistreană să-şi respecte propriile angajamente sau, cel puţin, să aducă la cunoştinţa opiniei publice faptul că din 1 ianuarie 2009, pentru a intra pe teritoriul regiunii transnistrene e nevoie de achitat 22,28 lei. Pentru a nu se repeta cazuri despre care am relatat (cu doamna ce avea doar 10 lei).


Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!