Românofobia provoacă rusofobie. Ne apropiem de situaţia începutului anilor '90

Orice acţiune xenofobă provoacă contracţiuni, care tot în fobii se transformă. Când a (re)început escalandarea românofobiei la Chişinău (nu voi menţiona motivele, pentru că cred că ambele părţi au greşit) am zis că aceasta inevitabil va deschide Cutia Pandorei, închisă pentru societatea noastră în primii ani de independenţă. Astfel că românofobia a provocat, la rândul ei, moldofobie (ura faţă de cei care se consideră moldoveni), dar şi rusofobie (care mereu sunt de vină de toate relele care ni se întâmplă /ca şi povestea cu evreii la nazişti/). În ultimul timp apar tot mai des mesaje şi materiale de presă prin care se atacă frontal "rusificarea" şi multe alte lucruri ce ţin de ruşi. Uneori aceste mesaje sunt interpretate exagerat şi iată ce iese din aceasta. Citiţi aici reacţiile oficialităţilor ruse dar şi a unor ruşi din Moldova la o ddeclaraţie recentă a editorialistului de la Timpul, Constantin Tănase. Aici citiţi explicaţia lui Tănase, iar aici opiniile unor politicieni moldoveni la reacţia ruşilor.
Oare când vom îngropa securea războiului şi vom învăţa să trăim fără fobii, în spirit european? "Toţi diferiţi, toţi egali", este un slogan al Consiliului Europei, dar care este folosit des şi de către UE, spre care tindem. Să ne învăţăm să fim europeni în gândire şi acţiune, dacă tot ne credem atare.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Oleg Serebrian sub Dumitru Diacov?

Liderul Partidului Social-Liberal, Oleg Serebrian, ar putea deveni primul-adjunct al lui Dumitru Diacov, lider al Partidului Democrat, după unificarea celor două formaţiuni. Despre aceasta Oleg Serebrian a comunicat pentru Unimedia (vedeţi ştirea aici). Congresul de fuzionare prin absorbţie a celor două formaţiuni va avea loc pe 10 februarie.
Deocamdată este greu de înţeles ce va ieşi din combinarea intelectualilor filoromâni din PSL cu pragmaticii din PD (amintesc că în ciclul electoral trecut al alegerilor locale, PD a făcut alianţă cu PCRM în mai multe raioane). Totuşi, salut acest gest şi sper că va fi reuşit, nu ca şi în cazul AMN, care a tot unificat partidele, ca în 2006 să se distrame în 3 formaţiuni.

Deoarece deocamdată denumirea noului partid este ţinută în taină, propun cititorilor să scrie posibile variante ale denumirii la rubrica "comentarii". Să vedem cine are dreptate.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

În aprilie va fi lansată cursa aeriană Chişinău-Riga

La începutul lunii aprilie 2008 va fi deschisă cursa aeriană Chişinău-Riga, care va lega în premieră capitalele R. Moldova şi Letoniei. Despre aceasta s-a discutat în cadrul întrevederii de astăzi între preşedintele moldovean, Vladimir Voronin şi ministrul de Externe al Letoniei, Maris Riekstins.
În anul 2007 a fost deschisă cursa aeriană Chişinău-Vilnus, prima capitală din statele baltice care are o punte directă cu Moldova.
La finele anului trecut am mers la Riga prin Odesa (aeroport prost, dar care are mai multe curse decât cel din Chişinău). Până a fi deschisă cursa Chişinău-Vilnus, am ajuns în capitala Lituaniei prin ... Frankfurt, survolând astfel jumătate de Europă, pe parcursul unei zile întregi, în timp ce puteam face acest lucru în doar aproximativ 3 ore (direct). Iată ce înseamnă infrastructură şi conexiunea cu alte oraşe europene.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

PLD propune partidelor de opoziţie să semneze un Apel către Vladimir Voronin

Partidul Liberal Democrat din Moldova propune partidelor democratice semnarea unui apel comun adresat preşedintelui Vladimir Voronin în vederea asigurării transparenţei procesului de negocieri în reglementarea diferendului transnistrean. Documentul este lansat în conformitate cu poziţia PLDM făcută publică sîmbătă, 2 februarie 2008, prin care solicita formaţiunilor de opoziţie iniţierea de urgenţă a acţiunilor comune în vederea asigurării unei maxime transparenţe a procesului de negocieri privind reglementarea problemei transnistrene.

PLDM menţionează şi pe această cale că este de datoria partidelor politice democratice să apere Constituţia şi legile statului şi să contracareze acţiunile puterii orientate spre subminarea acestora.

Comunicat de presă al PLD

Textul Apelului este în format pdf şi nu pot să-l copii în word. Nu este deocamdată nici pe site-ul lui Filat. Rămân în aşteptarea textului (word sau apărut pe site-ul respectiv) pentru a-l plasa pe acest blog.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Scrie Conceptul şi Strategia de dezvoltare a societăţii civile în Moldova

Pe site-ul Parlamentului (http://www.parlament.md/ ) este plasat Conceptul şi Proiectul Strategiei de dezvoltare a societăţii civile, documente care vor fi supuse dezbaterilor publice. Acestea au fost prezentate luni în cadrul reuniunii anuale a deputaţilor cu reprezentanţii sectorului asociativ.

Timp de o luna publicul interesat va avea posibilitatea să vină cu sugestii şi propuneri pe marginea acestui document la adresa de email: siap@parlament.md, dupa care vor fi continuate eforturile pentru definitivarea strategiei în cadrul unui grup de lucru constituit în acest scop.

Personal, am o atitudine pozitivă faţă de proiectele respective, pe care le consider de calitate (doar ca să funcţioneze aşa cum se scrie). Susţin şi ideea finanţării ONG-urilor din bugetul de stat, practică existentă în foarte multe ţări (SUA cheltuie anual sute de milioane de USD în acest scop). Există şi riscul finanţării selective a ONG-urilor, dar aceasta depinde de modul în care se aprobă finanţarea şi de cei care monitorizează acest proces. Totuşi, cred că se merită ca statul să întindă o mână de ajutor sectorului asociativ, în condiţiile în care majoritatea ONG-urilor noastre există graţie donatorilor străini (din Vest). Sectorul privat din Moldova deocamdată nu are buna practică de a contribui financiar la activitatea societăţii civile, decât în cazuri unice.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

O Strategie care arată frumos, dar în practică va arăta urât

Voi începe cu a spune concluzia despre Strategia de informare şi comunicare pentru integrarea europeană a R. Moldova. Este bine scrisă, dar nu sunt bani, decât fonduri la care cineva visează. Statul deocamdată nu oferă niciun bănuţ pentru aceasta şi nu ne rămâne decât să mizăm pe suportul din exterior, stâng cu mâna întinsă.


În cel mult trei ani, 75% din populaţia ţării noastre trebuie să conştientizeze că integrarea europeană este o problemă prioritară pentru Moldova. Acesta este unul dintre scopurile Strategiei de Informare şi Comunicare pentru Integrarea Europeană a R. Moldova, aprobată de Guvern la finele anului trecut şi lansată oficial luni, 4 februarie. Prezentată la finele săptămînii trecute corpului diplomatic acreditat la Chişinău, ieri acest document a fost lansat în cadrul unei conferinţe de presă, cu participarea ministrului moldovean de Externe, Andrei Stratan, a consultantului politic al Delegaţiei UE la Chişinău, Paolo Berizzi, precum şi a altor oficialităţi, reprezentaţi ai sectorului asociativ etc.
Potrivit şefului diplomaţiei moldoveneşti, punerea în practică a Strategiei urmează să contribuie la sporirea gradului de informare despre UE în Moldova, dar şi la o mai bună cunoaştere a ţării noastre în cadrul instituţiilor europene şi a statelor-membre. În acest sens a fost gîndită două direcţii de comunicare: internă şi externă.
Documentul în cauză precizează că actualmente, Moldova nu are o structură de informare a publicului în domeniul UE, iar informaţia nu este repartizată sau adresată adecvat şi sistematic; este tehnică şi greu accesibilă publicului larg; extrem de fragmentată, greu de găsit, nu este disponibilă în regiunile cu acces redus la internet etc. Strategia în cauză doreşte să schimbe starea de lucruri în acest domeniu, astfel ca cetăţenii moldoveni să aibă posibilitatea de a participa activ în procesul de integrare europeană.
Pentru a îmbunătăţi calitatea informării populaţiei la subiectul menţionat, urmează a fi creată o infrastructură informaţională, formată din Centre de informare europeană (la moment sînt deja deschise două Centre Pro-Europa, la Cahul şi Bălţi), să fie lansată o linie telefonică liberă la care orice cetăţean poate obţine gratuit informaţii despre UE şi relaţiile ţării noastre cu această comunitate, să fie elaborat o pagină web dedicată UE şi editat un buletin informaţional „UE şi Moldova” etc. Strategia de comunicare mai prevede şi difuzarea informaţiei sub forma materialelor imprimate, media electronică, organizarea dezbaterilor publice, inclusiv în mass media. În scurt timp cetăţenii vor putea afla informaţii despre UE în trenuri, troleibuze autobuze, pe panouri publicitare şi chiar în incinta băncilor.
Programe speciale vor fi lansate pentru instruirea administraţiei publice, în special, a celei locale. Pentru şcoli vor fi pregătite proiecte de informare speciale, care vor avea drept ţintă învăţătorii, elevii şi părinţii. Strategia mai prevede perfecţionarea serviciilor de presă ale Guvernului, ministerului de Externe, dar şi a jurnaliştilor care scriu despre tematica europeană.
Această strategie de comunicare va avea un logotip propriu, care urmează a fi selectat în cadrul unui concurs ce va fi anunţat în cel mai scurt timp printre şcolile de artă din Moldova. Periodic, pentru a testa efectul punerii în practică a documentului şi a face corecturile de rigoare, vor fi realizate sondaje de opinie publică, dar şi interviuri cu experţi, politicieni şi jurnalişti din domeniu.
Comunicarea externă are drept obiectiv principal creşterea sensibilizării cu referire la Moldova în general şi prezentarea ţării noastre în calitate de stat European în curs de dezvoltare cu motivaţie puternică de a îndeplini toate criteriile pentru a deveni stat candidat la integrarea europeană. Preluînd mesajul balticilor, Moldova va insista că este stat european şi trebuie să repare greşeala istorică pentru a reveni în această familie. O mai bună informare în cadrul UE despre R. Moldova, se arată în strategie, va atrage după sine mai multe investiţii străine, oportunităţi suplimentare pentru comerţ, mai mult sprijin extern, turism mai dezvoltat, dar şi sprijinul UE în atingerea obiectivului nostru politic de a obţine statutul de stat candidat la aderarea la UE.
Toate instrumentele de comunicare vor fi coordonate de către ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, care va crea o Comisie de Consultare în calitate de organ consultativ al Departamentului pentru Integrarea Europeană. Consiliul va fi constituit din reprezentanţi ai tuturor organelor centrale de stat, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti. De asemenea, vor fi constituite două Grupuri de experţi.
Dacă pe hîrtie Strategia arată foarte bine, atunci realizarea întocmai a acesteia în practică nu se ştie cum va arăta. Deşi sînt indicate sursele de unde vor fi alocate finanţe pentru realizarea acţiunilor (bugetul naţional, ONG-uri finanţatori, UE şi statele-membre, organisme internaţionale, donatori şi sponsori din sectorul privat etc.), la moment nu se cunoaşte suma bugetului, nici pentru acest an. Nu se cunoaşte nici valoarea contribuţiei statului la realizarea Strategiei. În schimb, este cunoscut că elaborarea acestui document a costat circa 20 de mii USD, bani oferiţi de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi reprezentanţa Eurasia în Moldova.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Cum se face PR negativ împotriva lui Dorin Chirtoacă

Săptămâna trecută am citit un editorial în Flux intitulat "Un gest nechibzuit" (/re/citiţi-l aici) prin care se comenta lipsa primarului de Chişinău Dorin Chirtoacă de la recepţia oferită, în ajunul zilei municipiului Iaşi (24 ianuarie), de către primarul acestei localităţi româneşti. Potrivit editorialistului publicaţiei în cauză, Chirtoacă ar fi urmat să se întâlnească şi cu Băsescu, ultimul rămânând puţin decepţionat de lipsa edilului de Chişinău. Urma sau nu să participe Dorin Chirtoacă la această recepţie, nu cunosc.
Astăzi pe un blog "specializat" am găsit o informaţie (pe care o consider falsificată) despre legătura liderului PL, Mihai Ghimpu cu Masoneria, la care liberalul moldovean ar fi apelat pentru ajutor (nu ştiu ce fel de ajutor). În această informaţie ("copia unei corespondenţe" pe care o vedeţi aici), semnată de către un mason român (pe google nu am găsit multă informaţie despre acesta, fapt care îmi întăreşte încrederea că această corespondenţă este "falsă". Apropo, este scrisă cu greşeli), se pomeneşte "prestaţia îndoielnică a lui Dorin la Iaşi". Vedeţi vreo legătură între cele două materiale?

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

A fost lansată Strategia de comunicare privind integrarea europeană a R. Moldova

Astăzi, 1 februarie, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a organizat o conferinţă cu participarea reprezentanţilor misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale acreditaţi în ţara noastră în cadrul căreia a fost prezentată Strategia de Comunicare în domeniul integrării europene aprobată prin decizia Guvernului Republicii Moldova la 29 decembrie 2007.

Conferinţa şi-a propus drept scop informarea misiunilor diplomatice străine despre obiectivele şi finalitatea Strategiei de comunicare, evidenţierea rolului societăţii civile, al organizaţiilor internaţionale, precum şi contribuţia altor state la implementarea cu succes a acestui document strategic atât în Republica Moldova, cât şi peste hotarele ţării.

Dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a accentuat rolul colaborării autorităţilor centrale cu societatea civilă, mass-media şi cu misiunile diplomatice în scopul informării opiniei publice cu privire la procesul de integrare a RM în UE. Viceministrul a relevat semnificaţia suportului acordat de misiunile diplomatice străine, adresând mulţumiri, în special, Ambasadei Republicii Cehe pentru contribuţia experţilor cehi la elaborarea proiectului Strategiei de comunicare.

În cadru prezentării Strategiei de comunicare, au fost evidenţiate obiectivele documentului, importanţa comunicării interne şi externe, necesitatea deschiderii mai multor centre regionale de informare.

Reprezentanţi ai Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, precum şi ai Centrului regional „Pro-Europa” din Cahul au relevat importanţa implicării tineretului în activităţile de informare privind integrarea ţării noastre în UE, rolul principial al mass-media şi organizaţiilor nonguvernamentale, făcând referire la proiectele care se implementează deja în acest scop.

Participanţii la conferinţă s-au referit, de asemenea, la planul de acţiuni privind implementarea Strategiei de comunicare, venind cu propuneri şi recomandări concrete reieşind din experienţa statelor pe care le reprezintă.

Serviciul de presă al MAEIE

Proiectul acestei strategii a fost scris cu ajutorul Fundaţiei Eurasia Moldova şi este unul de calitate. Iată aici puteţi lua cunoştinţă de acest document, în faza lui de proiect. Aprobarea lui a fost tărăgănată (proiectul a fost elaborat în primăvara - vara anului 2007) din cauza lipsei surselor financiare necesare pentru implementarea acestuia. Nu cunosc ce surse financiare au găsit acum cei de la Guvern, dar bănuiesc că sunt mixte - din bugetul de stat al RM şi din granturi, în special, din partea UE. Este straniu că nu a fost dat publicităţii (cel puţin eu nu cunosc aşa ceva) bugetul acestei strategii de comunicare. Or pe foaie poate arăta foarte frumos, iar în lipsa banilor, ea rămâne doar un proiect desenat cu mult gust. Sper că va demara o campania amplă de informare a populaţiei despre integrarea europeană, deoarece ceea ce se face la moment reprezintă doar nişte tentative răzleţe de a pune la curent moldovenii cu ce se mănâncă UE. Însă, la moment, cetăţenii noştri văd UE doar un spaţiu unde se poate de muncit cu un salariu bun şi unde este un nivel de viaţă avansat. Este cazul să se cunoască în detaliu şi despre rigorile vieţii în această comunitate, inclusiv un şir de restricţii, dar care, în mare parte, doar îmbunătăţesc calitatea vieţii.
Cunosc experienţa altor state în implementarea Strategiei de comunicare privind integrarea europeană (Croaţia, Lituania, Letonia, Ucraina, România, parţial şi Polonia). Ea este diferită. De la exemple reuşite (Croaţia şi statele Baltice, până la proiecte care au avut succes relativ (Polonia şi România). Cazul Ucrainei este unul negativ, pe care trebuie să-l studiem mai bine pentru a nu călca prin aceleaşi gropi prin care a trecut vecinul nostru din Est.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Primele rezultate ale consultărilor moldo-ruse de la Moscova

În perioada 31 ianuarie - 1 februarie curent, la Moscova s-au desfăşurat consultările moldo-ruse, în cadrul cărora s-au discutat perspectivele menţinerii stabilităţii şi consolidării securităţii Republicii Moldova în baza realizării prevederilor constituţionale cu privire la neutralitatea permanentă, chestiuni vizînd întărirea măsurilor de încredere între Chişinău şi Tiraspol, perspectivele reluării cît mai grabnice a procesului de negocieri în formatul 5+2 pentru atingerea reglementării definitive a problemei transnistrene.

Din partea moldovenească la consultări au participat consilierul Preşedintelui Republicii Moldova în probleme politice, Mark Tkaciuk, ministrul Reintegrării, Vasili Şova, ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Vasile Sturza, şeful Direcţiei Tratate din cadrul Departamentului Drept Internaţional al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Dumitru Socolan.

Din partea rusă au participat - Secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Iuri Zubakov, reprezentantul special pentru problemele privind relaţiile cu statele CSI, ambasadorul cu misiuni speciale din cadrul MAE al Federaţiei Ruse, Valeri Keneaikin, ambasadorul cu misiuni speciale din cadrul MAE al Federaţiei Ruse, Valeri Nesteruşkin, şeful-adjunct al Departamentului II pentru Statele CSI din cadrul MAE al Federaţiei Ruse, Nikolai Fomin.

Serviciul de presă al Preşedinţiei

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Ideea Moldovei Unite – erezie, utopie sau piatră de temelie?

Materialul în cauză aparţine lui Dorian Furtună şi a apărut astăzi pe portalul Unimedia. Sunt sigur că ideile inserate în artocol vor provoca reacţii diferite, de la cele mai agresive şi negative, la aprecieri exaltate. Dorian va primi calificări de care îi va fi greu să scape. Este totuşi un punct de vedere, pe care îl reproduc integral, fără a mă alinia la această poziţie ori a o critica. Fiecare urmează să judece prin prisma propriei optici de valori şi după cum îi permite logica, cunoştinţele generale, doleanţel personale etc.


„To be or not to be?
That is the question”
(Shakespeare)

Destinul unei ţări nu se face de o singură generaţie, şi nici nu se face de dragul unei singure generaţii, oricât de tentantă ar fi această dorinţă. Lucrurile trebuiesc privite în perspectivă, într-o perspectivă la fel de îndepărtată ca şi saltul în timp al imaginaţiei. Şi doar atunci, când vom şti cum şi unde vrem să fie poziţionată ţara noastră peste decenii, peste secole, doar atunci vom înţelege traseul pe care trebuie să i-l impulsionăm acum, astăzi. Să ştii exact ce vrei să ajungi şi ce rol vrei să joci în viitor – acesta e ghidul pentru acţiunile din prezent.
Într-o asemenea cheie, chibzuind la limita ipoteticului, se pot formula viziuni şi se pot proiecta strategii prin care îţi poţi permite să treci dincolo de „normele” momentului şi poate chiar să sfidezi rigorile unei „corectitudini politice”, rigori impuse de cei care ei înşişi nu sunt străini de un anumit machiavelism în promovarea propriilor interese.
Voi trece direct, fără ocolişuri, la ideea care ar putea să reprezinte unica opţiune strategică fundamentală pentru Republica Moldova pentru mulţi ani înainte, până în clipa înfăptuirii ei. Este unica opţiune care, fiind acceptată spre realizare, poate plasa această ţară în albia unei perspective de proporţii – opţiunea independenţei, a suveranităţii şi a extinderii teritoriale. Repet, a extinderii teritoriale. Altfel zis, mă refer la ideea de Moldovă Unită.
Am pus în titlul acestui articol trei dintre posibilele calificative cu care poate fi tratată această orientare conceptuală: erezie, utopie şi piatră de temelie. Voi încerca în cele ce urmează să abordez unele din invectivele care pot fi aduse conceptului, dar şi unele replici ca răspuns acestor invective.

Erezia
Afirmând astăzi că eşti pentru refacerea teritorială a Moldovei medievale înseamnă să rişti foarte serios să fii etichetat în cele mai indiscrete moduri posibile. Iar eticheta de „eretic” ar fi probabil una încă destul de indulgentă. Mentalul socio-politic la zi din Republica Moldova este dominat de trei-patru concepte fixe care se prestează a fi dogmatice. Ele, aceste „dogme conceptuale”, sunt înrădăcinate de o vreme şi sunt neîncetat alimentate de diverse influenţe, în mare parte venite din exterior. Din perspectiva lor, orice idei, sau viziuni care nu le respectă tiparul sunt automat catalogate drept „eretice”.
Una din „dogme” susţine că Republica Moldova este un stat artificial, mic şi incapabil să supravieţuiască dacă nu aderă, de jure sau de facto, la o entitate statală mai mare. Adepţii respectivei „dogme” sunt, de regulă, încurajaţi din afară, înarmaţi „ideologic” şi cultivaţi în spiritul „revenirii în Eden-ul” de altădată.
„Dogma” însă poate fi răsturnată printr-o constatare ridicol de simplă şi evidentă – în ciuda tuturor „apocalipselor” prognozate, Republica Moldova totuşi există. Timid, lent, făcând cucuie, păşind peste piedici plasate de „vechi prieteni”, de mai bine de un deceniu şi jumătate Republica Moldova îşi scrie istoria, trecând prin chinurile devenirii sale. Şi cu cât aceste chinuri sunt mai teribile, cu atât mai mare e dorinţa de a supravieţui. În ceea ce ţine de „artificialitatea” acestui proiect de ţară, aici suntem nevoiţi să acceptăm o parte din argumente, dar cu precizarea imediată că această nedreptate poate fi îndreptată printr-un singur mod, nu a-l aderărilor şi integrărilor, ci al întregirii şi al înglobării celorlalte porţiuni natale. Dar despre aceasta ceva mai încolo.
A doua „dogmă” se referă la statutul identitar al poporului Republicii Moldova, care ar fi chipurile incert, gelatinos şi duplicitar. Nici nu avea cum să fie identitatea poporului tratată altfel, odată ce, pe diferite căi, se induceau idei care, fiecare în parte şi toate la un loc, fărâmiţau „scheletul identitar” originar al ţării. Pe de o parte, s-a promovat cu insistenţă teza, foarte seducătoare, precum că populaţia situată între Prut şi Nistru ar fi componentă a „naţiunii române”, deci „români”. Pe de altă parte, s-a tot vorbit că populaţia din Republica Moldova este una „polietnică”, mozaicată şi diluată identitar. În mijlocul unor asemenea confruntări şi opoziţii de convingeri, propagate cu măiestrie, era firesc să se înregistreze un dezechilibru şi o confuzie identitară, această situaţie fiind speculată în plan politic; şi e încă susceptibilă de a fi speculată.
Lucrurile, parţial, au fost clarificate de datele recensământului efectuat în 2004, potrivit cărora, populaţia băştinaşă constituie circa 80% din totalul locuitorilor intervievaţi. Această constatare, alături de procentajul destul de modest care le-a revenit celorlalte etnii conlocuitoare, atestă clar faptul că ideea de „stat polietnic” nu-şi găseşte un suport justificat şi nu reflectă situaţia reală din ţară. O altă constatare este că, dincolo de eventualele manipulări în operarea cu datele, majoritatea covârşitoare a populaţiei băştinaşe totuşi s-a autoidentificat ca „moldoveni”. Deci, la modul practic, Republica Moldova este un stat moldovenesc sau al moldovenilor; o observaţie certă, dar necesară în contextul a ceea ce va urma.
Pe timpuri, aflându-ne în componenţa Uniunii Sovietice, consideram că aveam o oarecare identitate, dar nu aveam libertate. Şi nu ne puteam proiecta dezvoltarea. În prezent însă, considerăm că avem o oarecare libertate, dar ni se spune că nu avem identitate. Şi iarăşi nu ne putem proiecta dezvoltarea.
Acum, odată determinându-se că există o populaţie categoric majoritară, ai cărei exponenţi se autodefinesc ca fiind „moldoveni”, ne apropiem de miezul chestiunii care reprezintă „nucleul dur” şi punctul de referinţă principal şi principial la care trebuie să ne raportăm ori de câte ori punem în discuţie trecutul, prezentul şi viitorul nostru. Pornind de la „cine suntem”, înţelegem ce urmează „să facem”.
Etnicul unui popor este referinţa naturală, indiscutabilă şi fundamentală în definirea sa. În marea lor majoritate, statele s-au creat pe principiu etnic, adică în baza „sângelui comun”, dar şi a „teritoriului comun” şi această formă de creare a unui stat este unica valabilă şi legitimă în termeni de istorie, drept natural şi destin.
Pornind de la acest considerent, populaţia majoritară din Republica Moldova este succesoarea directă a poporului moldovean care a format statul originar Moldova şi care şi-a dezvoltat o constituţie etnică distinctă în arealul geo-politic în care a existat. Victimă însă a intemperiilor istorice, dar şi a diferitelor „înţelegeri”, poporul moldovean a fost fragmentat în trei porţiuni, repartizate pe teritoriile a trei state: Republica Moldova, România şi Ucraina.
Revenind la „dogma” [sau „dogmele”] care condamnă revendicarea identităţii etnice moldoveneşti, această reacţiune din partea „dogmaticilor” nu poate trezi decât nedumerire şi suspiciune. A spune că eşti moldovean înseamnă oare a greşi cu ceva? De ce atâta opoziţie şi atâta înverşunare faţă de cei care îndrăznesc, oriunde ar fi ei, să-şi declare şi să-şi afirme identitatea nativă şi originară de etnic moldovean?
E simptomatică în acest sens reacţia categorică a instituţiilor române faţă de intenţia unui grup de cetăţeni români de la Iaşi de a înregistra Asociaţia „Comunitatea Moldovenilor din România”. Învinuiţi de activitate anti-constituţională şi numiţi „cozi de topor”, fondatorii asociaţiei au fost puşi la „stâlpul infamiei” şi declaraţi aproape „trădători de neam”. O reacţie, deci, foarte emoţională, panicardă chiar. De ce oare? De ce să se teamă România de înfiinţarea unei „comunităţi a moldovenilor”, dacă se tot declară că etnie moldovenească nu există şi, deci, nu ar avea de unde să existe şi susţinători? Sau poate ar avea?
Să ne amintim că în 2000 în România a fost creat Partidul Moldovenilor, prezidat de Constantin Simirad, ex-primar de Iaşi. Formaţiunea a fost însă rapid înglobată în componenţa PSD-ului.
Mai recent, în discursul său din 24 ianuarie a.c., la Iaşi, preşedintele României, Traian Băsescu, iată că a menţionat de trei ori etnonimul „moldoveni”, în timp ce se adresa mulţimii. Deci, o delimitare totuşi există?
Cea de-a treia „dogmă” susţine că în Republica Moldova nu pot exista interese politice separate de un anumit angajament în exterior. Aici, fie că eşti pro-occidental, implicit pro-român, fie că eşti pro-rus. A treia poziţie nu e recunoscută. Alb şi negru; est şi vest; controlat de Kremlin sau curtat de Bucureşti; sau te dai sub NATO, sau te culci sub Moscova; sau eşti cu „noi”, sau eşti cu „ceilalţi” ş.a.m.d. Acestea sunt nişte distincţii şi divizări destul de manipulatorii, inclusiv prin primitivismul lor.
Consider că această limitare la dualitate este una greşită şi în fond artificială. Ne-am obişnuit să privim lucrurile prin această prismă şi această obişnuinţă le ajută unor forţe din interior şi din exterior să ne dirijeze şi să ne intoxifice. De exemplu, dacă cineva încearcă să-şi afirme identitatea de moldovean şi să revendice fosta unitate de „sânge şi pământ”, agenţii dualismului primitiv imediat încep să-l asocieze cu anumite structuri oculte. Logica lor e naiv de simplă: moldovean = moldovenism = concept al guvernanţilor comunişti = interesele ruşilor. Aşa ajungi, din poziţia de promotor al propriei origini etnice în cea de „agent al Kremlinului”. Aberant. Dar asta e consecinţa reflexelor denaturate care ni s-au inoculat cu grijă de diverşi „prieteni”, reflexe şi referinţe în baza cărora destui falşi „patrioţi” înţeleg să ne clasifice.
Exista o a treia cale, o a treia opţiune, cea de mijloc, care nu ţine de dreapta şi de stânga, de vest şi de est, de Zeus şi de Satan. Calea de mijloc presupune că centrul de greutate şi de referinţă al unui popor nu se află la vecinii din dreapta sau la cei din stânga, ci se află exact în mijlocul teritoriilor sale. Opţiunea de mijloc înseamnă că există un singur interes – cel naţional; înseamnă să fii dincolo de reverenţele „dictate de împrejurări” şi să urmăreşti propriile scopuri, chiar dacă la o etapă ele coincid cu ale unui „aliat”, iar la altă etapă – cu ale altuia. A treia cale înseamnă să existe o doctrină naţională clară, o doctrină a statalităţii.
A patra „dogmă”, care o completează pe precedenta, şi care încorsetează în felul său aspiraţiile Republicii Moldova, este că acest stat, acest popor este un „veşnic ostatic al intereselor străine”. Ni s-a cultivat complexul de inferioritate, ni l-am cultivat noi înşine cu un fel de patimă bolnăvicioasă. Ne-am tot autobiciuit, ne-am tot umilit şi gudurat la „picioarele coloşilor”, reamintind în permanenţă unii altora vorba veche despre „înţelepciunea capului plecat”. De fiecare dată, când ne supunea o putere sau alta, primul lucru care ni se întâmpla era că elitele erau fie decimate, fie cumpărate, fie deportate şi spulberate în afară.
La acutizarea tuturor acestor complexe, pierderi şi frustrări au contribuit, în zilele noastre, şi problemele economice, şi divergenţele sociale, şi conflictele induse, şi guvernările profitoare şi incompetente, toate ca una.
Mă întreb uneori: circumstanţele impun starea de spirit, sau totuşi starea de spirit creează circumstanţe? Ni s-a înrădăcinat, aproape arhetipal, mitul „viţelului blând”, care suge la două vaci; mitul de ţară-„papă lapte”. Cât e de avantajos acest comportament? Mi se pare că am păţit-o ca acel emblematic soldat „indecis” care, hotărât să se pună bine cu ambele tabere beligerante, s-a îmbrăcat mixt, cu tunică roşie, dar cu pantaloni albaştri şi a coborât pe câmpul de luptă. Ce a câştigat? Au tras în el din ambele direcţii! Istoria arată că obţine nu cel care cerşeşte, ci doar cel care cere, care pretinde, care smulge.
Au mai avut şi alte ţări „mari depresii”. Însă, s-au mai schimbat lucrurile, s-au mai schimbat vremurile şi, când a venit momentul oportun, au ştiut să se refacă. Totul este trecător. Se dezumflă, mai devreme sau mai târziu, şi unii „coloşi”, se mai destramă unele „puteri”, tot aşa cum se mai cicatrizează rănile, se reformează elitele, se mai rezolvă conflictele, se mai consolidează năzuinţele. Sună utopic? Fireşte. Dar arătaţi-mi un singur proiect de anvergură care să nu fi părut iniţial utopic?

Utopie sau piatră de temelie?
Pentru Republica Moldova există o singură cale să rămână în istorie şi să facă istorie. Aceasta este calea revenirii în timp în parametrii săi teritoriali originari, prin restabilirea comunităţii etnice. Pământ şi Sânge – acestea sunt fundamentele reale şi naturale, care asigură naşterea şi trăinicia unui stat. Restul sunt ficţiune, simboluri şi instrumentări politice.
Noi nu suntem o provincie, o gubernie sau partea rătăcită a vreunei naţiuni. Atât timp cât ne vom considera aşa, un fragment orfan, atât timp vom rămâne incapabili să trecem dincolo de limitele înguste pe care noi înşine ni le-am trasat.
Dezideratul unităţii etnice şi teritoriale, inteligent cultivat şi proiectat, este capabil să catalizeze procesele din interiorul Republicii Moldova. Numai astfel poate fi realizată coeziunea poporului, în jurul unei idei care să-l reprezinte şi care să-i redea demnitatea de sine. Poate sună cinic, iar pentru unii chiar tulburător, dar moldovenii, pentru a se realiza în deplinătatea talentelor şi a năzuinţelor sale trebuie să-şi restabilească „spaţiul vital”. Nu în înţelesul profanat pe care îl mai comportă acest termen, nu prin smulgerea unor teritorii care nu ne aparţin, ci prin alipirea pământurilor care ne-au aparţinut.
Înţeleg prea bine că aceste idei sună poate fără ecou în vitregia zilelor de azi şi de mâine. Însă ceea ce se poate face acum, este să se dea impulsul corect orientat. Perspectiva şi progresul nu au de a face cu viteza, ci cu direcţia. Viitorul e creat de noi, dar nu pentru noi.
Primele condiţii cărora trebuie să le corespundă Republica Moldova este să-şi reliefeze foarte clar aspiraţiile, să-şi promoveze o imagine bine lucrată, să se dezvolte continuu şi accelerat, în plan economic, cultural, ştiinţific, politic, social. Republica Moldova trebuie să devină un stat foarte atractiv, atractiv în primul rând pentru moldovenii de pretutindeni. Pentru a purcede spre realizarea acestor condiţii trebuie să existe nişte valori clare şi acceptate de către populaţia majoritară şi o conducere competentă, modernă, care ar urma doar interesele propriului stat.
Trebuie pus accentul pe ceea ce ne defineşte, pe ceea ce ne uneşte, pe tradiţii şi cultură. Obligatorie pentru toţi trebuie să fie însuşirea şi practicarea limbii de stat, ca unică limbă oficială şi de administrare pe teritoriul republicii. Denumirea limbii este limba română şi aceasta este o realitate pe care trebuie să o acceptăm. Cu cât e mai vast arealul de utilizare a limbii cu atât e mai bine.
Guvernarea comunistă a fost pentru Republica Moldova un „rău necesar” şi asta pentru că ei, comuniştii, au fost primii care într-un mod tranşant au repus în agenda politică chestiunea identităţii moldoveneşti. Problema lor este că au procedat de cele mai multe ori brutal şi au asociat această idee cu propriile interese şi orientări politice, discreditând-o în cele din urmă. Dar diamantul, din câte se ştie, rămâne diamant chiar dacă e aruncat în noroi. Dacă îl cureţi, străluceşte din nou. Aşa e şi cu ideea respectivă. În mâinile unei alte conduceri ar putea să fie promovată cu mai mult tact şi inteligenţă.
Conducerea comunistă însă, pentru a nu rămâne în istoria Republicii Moldova ca o conducere care a fost pe „jumătate gravidă”, trebuie să-şi ducă până la capăt stindardul pe care l-a afişat. Aluziile revendicative lansate de către comunişti dincolo de Prut sunt inexacte, fie şi din considerentul că, la urma urmei, moldoveni sunt şi dincolo de Nistru. Şi nu mă refer la regiunea transnistreană, ci la teritoriile acum ucrainene, dar într-un trecut istoric care au aparţinut Moldovei şi pe care încă locuiesc comunităţi de moldoveni. Moldovenii din Republica Moldova urmează să evalueze foarte serios oportunitatea de a-şi revendica teritoriile sale din Ucraina, din regiunea Cernăuţi, Bucovina, Bugeac. Acest lucru nu poate fi lăsat la discreţia altora, pentru că nimeni nu va ceda teritorii din proprie iniţiativă. Actuala conducere încă mai poate, şi trebuie, să pună pe tapet acest subiect.
Totodată, trebuie intensificat schimbul cultural dintre Republica Moldova şi comunităţile etnice respective, pentru dezinhibarea identitară a moldovenilor din regiuni. Trebuie să fim consecvenţi şi în intenţiile noastre de a beneficia de ieşirea la Marea Neagră, terminalul de la Giurgiuleşti fiind, în prezent, unica modalitate prin care această intenţie poate fi realizată.
Soarta de viitor a Ucrainei, în fond, nu este una cu prognoze foarte optimiste. Acest megaproiect politic care se numeşte Ucraina, fiind croit din fragmente aparţinând altor state, ar putea să se dezmembreze la o adică, fie şi peste decenii. Dacă i se întâmplă, legăturile cu pământurile noastre de acolo trebuiesc fortificate de pe acum.
Când vom lua, ca stat, o poziţie hotărâtă şi revendicativă în raport cu statele vecine, imaginea noastră în plan extern ar putea suporta o metamorfoză favorabilă.
Transnistria se simte importantă pentru că noi îi acordăm importanţă excesivă. Cei din stânga Nistrului trebuie să înţeleagă că scopul Republicii Moldova este să-şi consolideze statalitatea şi reîntregirea teritorială. Mai mult, scopul nostru cu bătaie lungă este alipirea teritoriilor istorice. Când vor înţelege că toate conducerile de la Chişinău sunt ferme în decizia lor de a nu-şi schimba adresa politică şi îşi propun să formeze un stat solid în regiune, atitudinea lor faţă de noi s-ar putea modifica. Şi schimbarea atitudinii e un prim pas, unul foarte important.
Păstrarea neutralităţii şi excluderea oricărui element militar străin de pe teritoriul nostru trebuie să fie un alt obiectiv asupra căruia urmează să se insiste în mod categoric. Chiar şi cu Federaţia Rusă negocierile pot fi purtate într-un mod mai încrezător şi mai pragmatic. Noilor conduceri poate le va reuşi mai bine.
Cei care duc o „politică de ierbivore” în relaţiile cu alte state, sunt priviţi ca nişte „ierbivore”. Noi practic nu mai avem ce pierde. Iar când nu mai ai unde să faci un pas înapoi, nu îţi rămâne decât să faci paşi înainte.
În dezvoltarea sa, în cucerire sau extindere, un popor are o singură limită – limita propriei cutezanţe.

Dorian Furtună, cercetător de etologie politică




Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!